Vorbirea cu mormintele… (Pildă ortodoxă)

71

Odată, a venit un om la Sfântul Macarie şi i-a zis:

– „Părinte spune-mi un cuvânt prin care să mă mântuiesc.”

Macarie i-a zis:

– „Mergi la morminte şi grăieşte de rău pe cei morţi. Omul a mers, a grăit de rău, şi cu pietre a bătut mormintele.

A venit pe urmă la Macarie.

– „Ce ţi-au spus? l-a întrebat sfântul.

– „Nimic.”

– „Mergi atunci şi laudă pe cei morţi.”

Şi omul a mers şi a lăudat pe cei morţi, fericindu-i. Întorcându-se, a spus sfântului, iar el l-a întrebat:

– „Nimic nu ţi-au răspuns?”ˇ

– „Nimic.”

Atunci Macarie i-a grăit:

– „De vrei să fii mântuit, fii pentru lume ca un mort din aceştia. Nici de te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici de te vor lăuda, cinstindu-te, să nu te înalţi. Şi atunci vei fi mântuit.”

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti