Viaţa Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti (27 septembrie)

200

Vistierie de daruri, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pământului românesc din îndepărtata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câţi i-au fost dăruiţi de Dumnezeu şi pe toţi, ca o slugă bună şi credincioasă, i-a înmulţit.

Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinţii săi, Ioan şi Maria, l-au crescut în evlavie şi dreaptă credinţă. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turcească în care a căzut, tânărul Andrei îşi arăta – de timpuriu – ascuţimea minţii, deprinzând cu uşurinţă limbile greacă, turcă, slava veche, araba, iar mai târziu şi limba română. După mărturiile vremii, se pare că după ce a scăpat din robia turcească, a trăit în preajma Patriarhiei de la Constantinopol, unde a învăţat arta sculpturii în lemn, pictura şi broderia.

Către anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucureşti unde, după ce învaţă meşteşugul tiparului în tipografia domnească, se mută la Mănăstirea Snagov, unde întemeiază o nouă tipografie. A tipărit şi a supravegheat cu neobosită râvnă, în migăloasa îndeletnicire, scoţând din tiparniţele pe care le-a îndrumat, 63 de cărţi, din care 38 lucrate de el însuşi, în diferite limbi: română, greacă, arabă, georgiană.

Pentru virtuţile şi viaţa sa curată, a fost ales mai întâi stareţ la Mănastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic şi nu mult după aceea, Mitropolit al Ţării Româneşti. Cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândeţe şi necruţând nici o osteneală, şi-a păstorit clerul, călugării şi credincioşii, cărora le-a ridicat noi sfinte lăcaşuri sau le-a înnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria sa, Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu hramul Tuturor Sfinţilor pe care, cu darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi şi a înzestrat-o cu tipografie.

O altă lucrare lăudabilă a marelui ierarh a fost înfiinţarea de şcoli pentru copiii celor săraci în care învăţământul era fără plată.

„Smerit şi convins fiind, că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrării dumnezeieşti, Sfântul Părinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie şi fără de lene, ziua şi noaptea şi în tot ceasul, pentru folosul tuturor de obşte, învăţându-i şi îndreptându-i pe toţi cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Podoabă a cărturarilor şi dulce grăitor al înţelepciunii dumnezeieşti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adăpat poporul însetat de credinţă prin cuvântul său de învăţătură, lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar şi teologic cuprins în Didahiile şi predicile sale. Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sfântul Ierarh Antim, pe nedrept a fost îndepărtat de toată lucrarea şi ordinea arhierească şi dezbrăcat de harul divin şi scos din catalogul arhieresc”.

Osândit a fost cu exilul şi pus a fost sub paza necredincioşilor ostaşi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin tăierea capului, pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Mariţa, în sudul Dunării.

Aşa s-a săvârşit de moarte mucenicească Părintele şi Mitropolitul Antim al Ţării Româneşti, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veşnicie în cartea Bisericii şi neamului românesc