Viața e un drum spre moarte și spre altă Viață!

28

Viața e un drum spre moarte și spre altă Viață. Precum copilul în pântecele mamei crede că acolo e viața pentru că e cald, e bine, are tot ce îi trebuie și abia după ce se naște își dă seama că, de fapt, aceea nu era viață, ci aici în lume este viață. Așa și noi acum suntem în pântecele lumii acesteia și ni se pare că aici e viața, dar nu e așa. Abia când ne naștem prin poarta morții și ieșim din pântecele lumii vom observa că Acolo e adevărata viață și nu aici. În veșnicie. Primul simptom al morții este nașterea. Așadar, fiecare trebuie să moară, într-o zi sau în fiecare zi pentru a se naște. Toți vor să creadă că acea zi nu va veni degrabă. Murim biologic, murim păcatului, moare omul vechi. Incapacitatea de a iubi, tot moarte este. Până la buza mormântului murim și înviem în fiecare zi, plânși ori ba. Oamenii mor ca să poată trăi omenirea. Moartea, acest somn fără vise, o rană bine închisă, o taină, împărăteasa acestei lumi, reprezintă în cele din urmă o clipă de eternitate. Când murim, în noi, moare o lume necunoscută. Fiecare plânge pe cineva… Sufletul tău pe cine plânge? Îl aud, taică, ma doare.

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 206-207