V-aţi întrebat vreodată de ce se sting luminile în discoteci?

102

V-aţi întrebat vreodată de ce se sting luminile în discoteci şi de ce aceşti tineri se ruşinează să danseze? V-aţi întrebat de ce adolescentele se închid în cameră şi se învaţă una pe alta acele mişcări ne­fireşti? V-aţi întrebat de ce studentele din anul întâi nu se dau scoase din came­ră atunci când îşi vopsesc pentru prima oară părul sau îşi schimbă freza? Poate pentru că sunt încă nişte biete copile, ca n-ar fi făcut asta niciodată, dacă nu le-ar ­fi cerut-o timpul!

Tânărul trăieşte numaidecât un conflict: pe de o parte, toţi îi spun că aceasta este bine, pe de alta, el simte în adâncul fiinţei sale o puternică împotrivire, pe care nu şi-o poate explica. Glasul lăuntric îi spune că e o neghiobie ca o mulţi­me de oameni să se adune într-o hală mare şi să se mişte unul în faţa altuia; pe de altă parte, asta-i provoacă plăcere. Atunci, pentru a le împăca pe amândouă, se sting luminile în discoteci, iar în­cepătorii se ameţesc cu vin ca să-şi alun­ge senzaţia penibilă. Rămâne doar plăce­rea aceea înfricoşătoare, goală.

 

Începătorii săvârşesc păcatul cu lumi­na stinsă. Ei nu numai că se ruşinează unul de altul, dar, fără să-nţeleagă, se ruşinează de blândeţea omniprezentă a Ziditorului. Obiceiul de a stinge lumina ni se trage de la Adam, care, îndată du­pă săvârşirea păcatului, a fugit să se as­cundă la umbra unei tufe din Grădina Raiului. De atunci noi repetăm gestul bietului Adam.

Noaptea se săvârşesc furturile, violu­rile, e vremea prielnică pentru păcat. Tot noaptea a ieşit şi luda de la Cina cea de Taină ca să-L vindă pe Iisus, după cum descrie Evanghelistul loan: Deci, după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numai decât. Şi era noapte (Ioan 13, 30). Iuda, mergând să-l vândă pe Iisus, ţinea în mână bucăţica de pâine pe care Acesta i-o întinsese la masă. Ca să înţelegem frumuseţea acestui gest, trebuie să ştim că în tradiţia iudaică gazda întindea prima bucăţică oaspetelui celui mai iubit. Asta a vrut să arate şi Hristos când i-a întins bucăţica lui Iuda, cu atât mai mult că aceasta nu era o simplă pâine, ci pâinea euharistică, adică Însuşi Sfântul Trup al lui Hristos, Care S-a jertfit pentru răs­cumpărarea noastră, inclusiv pentru Iuda. Insistând asupra acestui amănunt, Sfântul loan ne atrage atenţia asupra gra­dului mare de neruşinare la care a ajuns luda din cauza patimei.

Lupta cu ruşinea este lupta cu noi în­şine. Să nu ne închipuim că dacă rămânem fără un picior sau fără ochi ne numim handicapaţi, iar dacă lăsăm să ni se distrugă unul din sentimentele de bază fiinţei noastre ne vom numi atlanţi. Tot handicapaţi ne vom numi, dar nişte handicapaţi monstruoşi, de care nu va vrea nimeni să îngrijească.

Ieromonah Savatie Baștovoi, Între Freud și Hristos, Ed. Cathisma, București, 2008 p. 17