„Unui tânăr care întreabă cum poate să aibă mai multă credinţă”

169

Dragă A., motivul puţinei noastre credinţe ori al necredinţei se află în interiorul nostru. Credinţa nu este un obiect pe care îl avem sau nu, ci este o relaţie vie pe care o cultivăm sau nu. Aşa cum iubirea pentru o persoană poate spori sau se poate răci, credinţa, legătura cu Dumnezeu, putem să o înmulţim sau să o împuţinăm în funcţie de viaţa noastră.
Primul motiv al lipsei de credinţă este faptul că ne îngrijim prea mult de cele ale lumii acesteia şi uităm de veşnicie. Cugetă la viaţa de dincolo, la faptul că suntem trecători în această lume, că vom muri, şi te vei apropie de credinţă.
O patimă pe care Însuşi Mântuitorul a arătat-o ca fiind pricină a necredinţei este slava deşartă, dorinţa de a plăcea oamenilor, de a fi apreciat, lăudat: „Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan 5, 44)
Dacă vrei să ai mai multă credinţă, cultivă-ţi-o! Întâi recunoaşte că ceea ce ai este puţin. Pentru aceasta trebuie să te smereşti puţin, să te umileşti în sinea ta, să ieşi din egoism, din indiferentism şi din a te vedea pe tine superior celorlalţi. Şi, văzându-te neputincios, roagă-te: „cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” Dacă Îi vei cere aceasta cu smerenie, din adâncul inimii, Domnul va fi milostiv şi îţi va răspunde.
Credinţa o înmulţeşti prin lectură. Citirea cărţilor sfinte creează în noi un dor după cele înalte, duhovniceşti. Dorul acela să-l transformi în rugăciune şi atunci să te rogi.
Pregăteşte-te prin spovedanie şi îndrăzneşte să guşti din Trupul şi Sângele Domnului Hristos, cu pocăință. Apropie-te de Hristos şi El îţi va da credinţa de care ai atâta nevoie.
A., toate acestea încep de la smerenie, de la cunoaşterea puţinătăţii noastre. Mândria ne face să nu ne cunoaştem cu adevărat pe noi înşine, să trăim în închipuire, şi prin aceasta rupe credinţa din sufletul nostru. Niciun om mândru nu poate avea credinţă lucrătoare în iubire!
Cum cunoşti că ţi-ai înmulţit credinţa? Prin fapte. Iubeşti biserica? Iubeşti Liturghia? Îl iubeşti pe Hristos? Îl iubeşti pe aproapele? Iubeşti rugăciunea? Iubeşti virtutea? Acestea sunt roadele credinţei. Dacă nu-l iubeşti pe aproapele, nu faci milostenie, vorbeşti urât, înjuri, batjocoreşti, râzi de celălalt, invidiezi, acestea arată că nu ai credinţă şi că eşti departe de adevăr.
Hristos Domnul să-ţi umple inima cu harul Său, şi atunci nimeni nu te va mai putea clătina. Vei putea spune aşa cum spunem după ce ne împărtăşim: „am văzut Lumina cea adevărată”.

Din revista „Cuvinte catre tineri” Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2009