Trebuie să spovedești păcatul cu inima întristată!

270

Odată, doi monahi care erau la spovedanie la Avva Zenon, stând împreună, se întrebau unul pe altul ce efect a avut această spovedanie asupra lor. Primul a spus că, pentru rugăciunile starețului, Domnul l-a vindecat și el simte ușurare de povara păcatului. Celălalt a spus că el, deși s-a spovedit, nu a simțit vindecare. Cel care a primit folos a întrebat: ”Cum te-ai spovedit starețului?” Acela a răspuns: ”I-am explicat că am atâtea păcate grele și am cerut să se roage pentru mine.” Dar cel ce s-a folosit a spus: ”Eu, spovedindu-mi gândurile mele către stareț, am udat cu lacrimi picioarele sale și pentru rugăciunile lui, Dumnezeu m-a vindecat.”

Aceia care își spovedesc gândurile lor la preotul duhovnic, trebuie să se spovedească cu toată sinceritatea, cu întristarea inimii, ca și cum s-ar afla în fața lui Dumnezeu, atunci ei pot primi milă. Dar, spovedindu-se cu toatală nepăsare, nu numai că nu au folos, dar le este spre osândă.

Protoiereu Grigorie Diacenko, Lupta cu păcatul, trad. din rusă de Corina Alexandra-Toader, Galați, Edit. Egumenița, 2016, p. 88-89