Trebuie să luăm pildă de la păsări

64

Părintele Tadei / Slavă Domnului, există încă păsări… Dar foarte multe spe­cii au dispărut… Totul doar se zădărnicește, și se nimi­ceș­te viața… Și aceasta nu-i ceva ascuns. În urmă cu vreo zece ani, când ningea, așa mare zăpadă era – când era clar de lu­nă se adunau mulți iepuri, cete întregi. Zăpada era mare, ei o călcau în picioare, alergau în cerc, aici unde este poiana, un­de nu sânt copaci, se alergau, se urmăreau unul pe ce­lă­lalt, când
aici, când acolo, se dădeau de-a rostogolul prin ză­pa­dă, se jucau. Se bucurau – bucuria vieții. Animalele au bu­cu­ria vieții. La noi, (bucuria aceasta) s’a stricat și s’a în­tu­ne­cat. Ele au bucuria vieții, iar noi avem tot ce vrei și ce nu vrei, și niciodată nu sântem mulțumiți. Ele nu-și fac griji, nu își umplu hambarele cu grâu, nu fac nimic, și totuși Dumnezeu le hrănește. Ronțăie acolo o crenguță mică, gă­sesc pe undeva adăpost, dorm. Și mulțumesc lui Dum­ne­zeu. Iar noi, nu. Păsările Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu. În­c­ep dis-de dimineață, la ceasul al treilea, și până la ceasul al nouălea nu se mai opresc. La ceasul al nouălea se potolesc puțin, abia apoi pleacă să caute mâncare, căci trebuie să-i hrănească pe cei mici… Apoi iarăși cântă. Pe ele nimeni nu le mână să cânte. Doar cântă. Dacă le ascultă cineva sau nu, ele tot cântă… Iar noi – încruntați, cu nasul pe sus. Nu avem chef de cântat, nu avem chef de nimic. Trebuie să lu­ăm exemplu de la păsări. Sânt întotdeauna vesele. Iar noi? No­uă mereu nu ne convine ceva. Și ce ne deranjează, de fapt? La drept vorbind, nimic. Nu-i așa?

Sterețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gânduriele, așa îți este și viața, București, edit. Predania, 2010, p. 114