Tovarăşul de drum

386

Când a plecat de-acasă, singur în lume, tânărul a zis mamei sale:

– „Ce tovarăş de drum să-mi iau în viaţă, mamă, ca sa ajung la izbândă?”

Şi mama luând în palme capul copilului pe care-l crescuse în frica lui Dumnezeu, i-a şoptit, plângând, un nume la ureche.

Şi tânărul a răspuns:

– „Bine, mamă, aşa voi face” – şi a plecat.

Pe drum, întâlni o umbră luminoasă care-i şopti:

– „Vrei să mergi cu mine?”

– „Cum te cheamă?”

– „Eu sunt Slava.” Şi tânărul răspunse: Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a spus mama.”

Şi întâlni altă arătare atrăgătoare. „Eu sunt plăcerea”. Şi tânărul i-a răspuns la fel:

– „Nu-i acesta cuvântul pe care mi I-a şoptit mama”. Şi a întâlnit mai încolo: Banul, Mândria… – şi le-a răspuns şi lor tot aşa.

Şi târziu, a mai întâlnit pe un călător care i-a spus:

– „Vrei să-ţi fiu tovarăş de drum?”

– „Cum te cheamă?”

– „Datoria… ” – şi tânărul i-a zis:

– „Da, merg cu tine, fiindcă acesta-i cuvântul pe care mi l-a şoptit mama Ia plecare”.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti