TINERE, TREZEȘTE-TE!

196

Era o binecuvântată dimineață de primăvară… timp liniștit și zi senină; soarele care a început să trezească la viață primele firicele de iarbă; cu munții din jur încărcați de zăpadă. Mă duc să dau mâncare la păstrăvi. Mintea îmi era absorbită de frumusețea din jur. Cu ochii ațintiți spre mișcările iuți și zglobii ale peștilor, parcă niciodată nu am simțit bucuria așa de puternică de a împrăștia mâncarea acestor guri avide, hulpave. În apa ca de cristal plesnetul cozilor, forfota, înghesuiala de a prinde cât mai multă hrană, punctele roșii, galbene, verzi, jucăușe ale păstrăvilor, duhul vieții, îmi fac inima plină, mulțumită. După slujba de dimineață, parcă și Liturghia se prelungește cu aceste clipe. Gândurile curg odată cu liniștea ce izvorăște din suflet într-o armonie deplină cu zgomotul plăcut al poienii…

Sună telefonul. Tresar. „Alo? Da!”. „Părinte, sunt doamna Gabriela din Dorna Candrenilor. S-a întâmplat ieri o nenorocire… Băiatul vecinei a avut un accident foarte grav cu mașina, s-a lovit la cap și este în comă la spital. Medicii nu îi dau șanse de supraviețuire. Ea n-a îndrăznit să vă sune dar vă roagă să îl pomeniți la rugăciune pe fiul ei, Paul Andrei”. Doamne?!… Câtă suferință are biata mamă, când stă la căpătâiul fiului ei și se roagă Ție ca să-i dai viață. Durerea ei dă aripi și rugăciunii mele. Doamne, dacă n-a murit în acest accident, dă-i vreme de pocăință…

Am vorbit după o lună cu această mamă și am aflat că băiatul ei venea de la o petrecere cu alți băieți de vârsta lui. Erau amețiți și la o curbă s-au răsturnat cu mașina peste pod în apă. „Vai! și tocmai băiatul meu, care era cel mai cuminte dintre ei, a pățit-o. Ceilalți au câteva zgârieturi”. Am liniștit-o și am îndemnat-o la răbdare și la rugăciune către doi sfinți la care am mare evlavie: Sfântul Nectarie de Eghina și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon…

După alte două luni m-am întâlnit cu ea la Suceava, la spital, unde era internat fiul ei. M-a chemat să-i fac rugăciuni. Este prima dată când intru într-un spital să citesc rugăciuni unui bolnav. Aici vezi imaginea omului trecut prin încercări, ce-și ispășește păcatele cu boala, cu suferința. Doamne?!… Cât de mult har este aici… Cred că mulți bolnavi se roagă cu căldură. Ajung în salonul unde era, la reanimare, Paul Andrei. Mai mulți bolnavi cu chipul schimonosit de durere se uitau spre mine. Erau conștienți. Parcă cereau milă, viață. Numai Paul m-a primit nemișcat. „Puiul meu, a venit părintele. Te rog arată-mi că înțelegi ce vorbim. Mișcă măcar un deget”. Privesc și-mi dau seama că doar puterea credinței și așteptarea milei lui Dumnezeu mai pot face ceva. Descurajarea mamei mă descumpănește. Citesc rugăciunile și-l împărtășesc. Mama strecoară printre dinții încleștați seringa cu ceai și clătește gura. Să stai lângă patul lui zi și noapte… Nu se poate să nu deznădăjduiești când starea bolnavului nu se îmbunătățește deloc. „Roagă-te Sfântului Nectarie mai departe. Nu-l va lăsa pe fiul tău”. Doamne?!… Spitalul îmi dă fiori. Aș putea fi aici în locul lui. Oare sunt mai puțin păcătos decât oricare altul de aici? Doamne?!… Ai milă!… La patru luni de la accident a trebuit să părăsească spitalul, tot în comă, cu diagnosticul „legumă”.

După alte două luni, i-am făcut Sfântul Maslu de mai multe ori acasă, la Dorna Candrenilor, cu preotul paroh. Era atât de slăbit… Totuși, gândul îmi spunea să stăruim în rugăciune căci este nădejde de însănătoșire.

După alte două luni, în plină iarnă, tot într-o dimineață, pe când mă grăbeam să arunc obișnuita mâncare peștilor deoarece vântul sufla cu putere și spulbera zăpada iar gerul îmi biciuia fața, mă sună tot doamna Gabriela. „Părinte… Știți că Paul Andrei… și-a revenit?! Vorbește mai greu, se poate mișca, dar este anchilozat. Face recuperare. Primele lui cuvinte au fost: „Aseară l-am văzut pe Sfântul Nectarie, care mi-a zis: «Tinere, trezește-te!» După care a închis ușa camerei și a plecat”.

Mulțumesc, Sfinte Nectarie, că ai ascultat rugăciunile acestei mame îndurerate. Toate aceste opt luni ale acestui tânăr au fost ca o singură noapte. Ulterior am vorbit cu el și mi-a confirmat că ceea ce își amintește este doar viața lui până la accident. L-am îndemnat ca după ce se va însănătoși deplin să meargă la Mănăstirea Putna, unde se află o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Nectarie, și să i se închine cu recunoștință.

Sfinte Nectarie, caută și spre alți tineri rătăciți de la căile vieții adevărate și roagă-L pe Hristos Domnul să-i întoarcă cu judecățile Sale cele nepătrunse la calea mântuirii. Amin.

Ieromonah Filotei Tifiniuc

Din revista „Cuvinte catre tineri” Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2011