Te-ai spovedit, de acum să nu mai păcătuieşti

93

1. De acum să nu mai păcătuieşti”, i-a spus Hristos paraliticului (Ioan 5, 14). La fel i-a grăit şi desfrânatei: „De acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8,11). Acelaşi lucru este valabil şi pentru ti­ne, care te-ai spovedit. Din momen­tul în care ai ieşit de la scaunul de spovedanie, să încerci să duci o luptă pe viaţă, ca să nu mai păcătuieşti din nou. „Este pentru prima dată când am făcut acest lucru, părinte!”, i-a spus un tânăr duhovnicului său. „Şi ce, mai vrei să-l faci din nou? Să nu mai spui acest lucru, copilul meu!”, i-a zis părintele.

2. Până acum ai păcătuit, însă de acum înainte va trebui să înlocuieşti faptele rele cu fapte bune: „Fereşte-te de rău şi fă bine” (Psalmul 33, 13). „Doamne, vezi că mâinile mele sunt curate de fapte păcătoase?”, i-a spus un suflet lui Dumnezeu. „Sunt curate, dar goale!”, i-a răspuns Domnul.

3. „Postul este începutul pocăin­ţei. Începi să te pocăieşti atunci când începi să posteşti, căci fără postire pocăinţa ta este moartă!” Prin plăcere Îl întristezi pe Dumnezeu, şi acum eşti chemat să-L înveseleşti prin osteneala dureroasă a postirii (şi a rugăciunii stăruitoare). „Află deci că prin rugăciune şi postire trebuie să-L îndupleci pe Dumnezeu” (slujba Schimei celei mici). De aceea şi „esen­ţa” epitimiilor o reprezintă postirea şi rugăciunea (Canoanele 6 şi 7 ale Sfântului Ioan Postitorul).

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 47-48)

Sursa: doxologia.ro