Taina căsătoriei este înscrisă în Ceruri

174

Tertulian (secolul al II-lea) scrie despre căsătorie că este „rânduită de Biserică, apoi confirmată de jertfă [Euharistie], pecetluită de binecuvântare şi înscrisă în Ceruri de către îngeri”. Orice cuplu creştin care a dorit să se căsătorească a trecut prin formalităţile cununiei civile, care i-au dat validitate în societatea seculară; apoi, prin participarea lor împreună la obişnuita Liturghie duminicală, în prezenţa întregii comunităţi creştine locale, au primit binecuvântarea preotului.

Atunci acordul lor civil a devenit şi „taină” cu valoare veşnică, care transcende vieţile lor pământeşti, pentru că a fost „înscris şi în Ceruri”, iar nu numai într-un registru secular. A devenit o unire veşnică întru Hristos.

(John Meyendorff, Căsătoria  perspectiva ortodoxă, Editura Renașterea & Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2012, p. 35)

Sursa: doxologia.ro