„Soluția e înlăuntrul tău”

144

Dar să vorbim despre soluții, pentru că asta e foarte important – căci, iată, noi, ca preoți, trebuie să dăm soluții. Vine cineva și-ți relatează situația din familie, și eu îi spun: „Când celălalt vine spre tine, și îți cere, și îți revendică, și iar îți revendică – există (așa a dat Dumnezeu!) soluția înlăuntrul tău”. Acesta e marele dar al firii umane: că nu suntem dependenți de soluția din afară, de soluția din celălalt, ci avem soluția înlăuntrul nostru. Când celălalt vine spre tine, șansa cea mare e la tine. Să-l anticipezi, să-i dăruiești tu ceea ce el vine să ia de la tine în termeni de obligație, și asta înainte de a se mișca el spre tine. Să anticipezi! Asta e cheia fantastică a căsniciei. Să anticipezi și tu ca bărbat, și tu ca femeie, și atunci ai anihilat pornirea aceea în termenii de care vorbeam, ai rutinei. Dar asta înseamnă să fii foarte treaz, să fii foarte viu, să-l cunoști pe celălalt, să fii foarte interesat, să vrei foarte mult acest lucru – altfel nu poți anticipa. Anticiparea!

Îl cucerești pe celălalt dându-i ceea ce el gândea, aștepta, își pregătea să obțină folosind instrumentele „dreptului”, dându-i în dar înainte de a face el pasul spre tine pentru a revendica. Asta este o foarte mare știință, și presupune o foarte mare trezvie, luciditate, conștiință de sine…

Presupune și a înțelege, în general, ce înseamnă femeia și ce așteptări are femeia, ce înseamnă bărbatul și ce așteptări are bărbatul. Dar și, în particular, presupune să-l simți pe celălalt – și eu cred că nu poți să-l simți pe celălalt dacă nu-l iubești cu adevărat și nu te pui în locul lui permanent. Să simți că sunt niște mișcări în sufletul celuilalt și să vii în întâmpinarea lui, să-l odihnești…
Absolut. Dar ca să simți lucrurile astea, trebuie să ai organul simțirii foarte exersat, foarte dezvoltat, ceea ce nu prea se întâmplă, din păcate…

Ce credeți că ar trebui să știe tinerii înainte de căsătorie și află după?
Păi, este și ceea ce se întâmplă cu călugărul care se duce la mănăstire, care așteaptă ceva și găsește cu totul altceva. Cel mai important lucru este faptul că trebuie să se pregătească și nu se pregătesc. Eu le spun celor care mai întârzie cu măritișul: „Măi, nu ești încă pregătită?… Te-ai pregătit?”. Oamenii nu se pregătesc pentru căsnicie, nu mai vorbim că pregătirea asta începe foarte de timpuriu, cum își face apariția firea bărbătească sau femeiască în cineva, când încep să se dezvolte cele bărbătești și cele femeiești – de atunci ar trebui să înceapă grija pentru pregătire. Dacă nu se întâmplă această grijă, se întâmplă foarte multe alte lucruri.

Mai concret, la băieți le-aș cere să fie extrem de atenți cu gestionarea impulsului sexual înainte de căsătorie. Extrem de atenți! Dacă l-au scăpat din frâu, fie în orice direcție perversă – a onaniei sau a pornografiei (ele se însoțesc, probabil), sau a relațiilor sexuale – dacă au scăpat din frâu acest capitol, e greu de presupus că mai pot să recupereze normalitatea în relația cu soția. Ăsta-i punctul meu de vedere. Iar fata, sigur, pe lângă virginitatea trupească, ar trebui să-și păstreze foarte atentă și o anumită virginitate sufletească. Și cel mai mult și mai mult, să se păstreze cu picioarele pe pământ, să fugă cât poate de ispita reveriilor, de ispita ieșirii din realitate.

„Luptă-te!”
Spuneați că bărbatul trebuie să nu cadă în lucrurile acestea trupești, căci i-ar fi foarte greu să întemeieze apoi o familie. Totuși, foarte mulți cad – ce facem cu ei? Cum se poate omul vindeca?
După ce cade omul, șansa lui este să recunoască faptul că a căzut, și că a făcut o experiență care-l costă. Acesta e un pas pozitiv. Deci să știe că de aici provin foarte multe disfuncții, și să nu dea vina pe nevastă! Să știe că dacă el se însoțește cu o femeie având o astfel de moștenire negativă, cu o ostoire a trupului prin practica onaniei de ani de zile, de exemplu, să nu se aștepte să meargă roz lucrurile în familie, pentru că există și o perversiune a firii – firea e făcută să funcționeze într-o anume direcție, și prin această perversiune este întoarsă: spre sine! Și atunci, cine a făcut onanie câțiva ani de zile, atunci când își ia nevastă, face onaniecu nevasta! Nu intră într-o relație cu celălalt. Și femeia nu suportă să fie obiectul bărbatului. Spunem lucrurile dure, pentru că se întâmplă, și se ocolește subiectul acesta. Și, mai mult, revistele de specialitate laudă practica onaniei. Or, după părerea mea, aceasta este una dintre cele mai dăunătoare practici, care pervertesc firea. Și firea, făcută să se împlinească la întâlnire cu cealaltă, se împlinește în sine. Autosatisfacerea pe orice plan este sinucigașă. Pe orice plan – și mental, și trupesc, și de orice natură.

Sigur, până la un moment dat sunt responsabili părinții, trebuie să dea o educație anume. Dacă copilul descoperă de la 10 ani site-urile pornografice, e aproape pierdut. E greu de crezut că mai poate să-l țină cineva. De la un moment dat însă, când dânsul conștientizează, trebuie să înceapă lucrul cu sine. A fi om e lucru mare! Trebuie o bătălie – cum spune Pavel: „Încă nu m-am luptat până la sânge cu păcatele mele” (cf. Evrei 12:4) – trebuie o bătălie pe viață și pe moarte dacă vrei să beneficiezi la parametrii maximi de darul firii tale. Altfel, pe urmă ne plângem că nu funcționează asta, nu funcționează cealaltă, femeia nu se simte bine lângă tine, pleacă, te lasă… Asta este, îți asumi, ești responsabil.

De ce spovedim omul la 7 ani? Pentru că de atunci deja începe să fie responsabil față de ceea ce face, și tot ceea ce adaugă la statura sa va fi pricină pentru o viețuire în parametrii calitativi buni sau pentru o viețuire în parametrii calitativi negativi – și trebuie să învețe lucrul acesta. Tot dă vina pe toată lumea… El este însă principalul responsabil! Și eu le spun la tinerii care vin și se spovedesc: „Măi, fii atent! Nu te mai poate nimeni stăpâni, nu te mai poate nimeni controla, nici tata, nici mama, nici școala – tu ești responsabil. Vrei să te bucuri de o viață frumoasă, împlinită, la parametrii firii pe care ne-a dat-o Dumnezeu? Ai grijă de asta! Nu te lăsa biruit de asta! Luptă-te!” „E greu, Părinte…” „Luptă-te!”. Mai ales bărbații, băieții: „Luptă-te!”. Bărbatul își dobândește bărbăția și luptând. Altfel…

Dar omul se tot amăgește că responsabilitățile sunt în altă parte – nu! Responsabilitatea e pe capul fiecăruia dintre noi, și în ceea ce privește calitatea vieții personale, și în ceea ce privește calitatea vieții de familie și, în ultimă instanță, răspunsul la Judecata din urmă pentru toate. Asta este: pe umerii noștri. Ne bucurăm că trăim, este un mare foarte dar, este o foarte mare oportunitate – dar pe măsură este și responsabilitatea.

Din publicatia editata de Manastirea Putna, Cuvinte catre tineri, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Manastirea Putna, 2014