Singurătatea este una din marile provocări contemporane ale oamenilor de pretutindeni

76

Singurătatea este una din marile provocări contemporane ale oamenilor de pretutindeni. Exista singurătăți și singurătăți: singurătatea celor fără familie, singurătatea bătrânilor, singurătatea celor ce supraviețuiesc generației lor și care nu mai au prieteni, singurătatea părinților abandonați de copiii care vin să-i vadă foarte, foarte rar, singurătatea celor plecați departe în țări străine, în locuri străine și așa mai departe.

Statisticile spun că fenomenul singurătății este cu mult mai mult în oraș decât la sate. În comunitățile rurale oamenii se cunosc, se înrudesc, trăiesc în comun evenimentele fiecăruia (înmormântare, botez, nuntă, etc.), mai stau „la un pahar de vorbă” pe uliță, ori pe la poartă și este foarte greu să se simtă omul singur. La oraș, din nefericire, uneori trăiești perete în perete cu cineva într-un bloc, și nu știi cine stă dincolo de perete, deși ești acolo de 15 ani și te despart de el doar câțiva centimetri! Citatinul cu a lui etichetă de cele mai multe ori, paradoxal, a răcit relațiile dintre oameni. Străzile reci de la oraș au oferit mai multe abandonuri fizice sau emoționale, decât ulița de la sate. Asfaltul rece nu se compară cu căldura pământului, a lutului din care suntem cu toții plămădiți și „treziți” cu suflare de Viață… Urâtul singurătății oferă adeseori sentimentul descumpănirii, al non-sensului existenței, sau alte și alte suferințe.

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 167-168