Pilda: „Servitorii lui Dumnezeu”

88

Era o vreme ploioasă şi rece. La colţul unei străzi, în mulţimea grăbită, un domn bine îmbrăcat urmărea din ochi pe un copil sărman, care – şi el – la rându-i, privea cu milă la un cerşetor orb cu mâna întinsă la trecători.

Copilul îşi scotoci buzunarul şi scoase repede un ban, pe care îl dădu în ascuns cerşetorului. Domnul bine îmbrăcat se opri. Copilul făcu doi paşi şi se opri din nou. Scotoci iarăşi săracul său buzunar şi furişându-se printre trecători, mai dădu un ban cerşetorului. Pe urmă făcu o mişcare din mâini şi din umeri, ca şi cum ar fi vrut să zică: „De-acuş nu mai am nici un ban…” – şi vru să plece. Dar domnul care-l urmărea, îl opri  şi-i spuse:

– „De ce ţi-ai dat amândoi gologanii?”

Copilul, naiv îi răspunse:

– „Pentru hainele mele.”

– „Cum aşa?” îl întrebă domnul mirat.

Copilul zise:

– „Sora mea Ileana mi-a spus că: „Cei săraci sunt servitorii lui Dumnezeu – şi dacă le dăm cu dragoste bani – ei se duc la Dumnezeu şi le spun de ce avem nevoie. Şi eu am nevoie de un rând de haine. De aceea i-am dat bani.”

Cu ochii înrouraţi de lacrimi, domnul acela a zis copilului:

– „Este foarte adevărat ce ţi-a spus Ileana!” – şi luându-l, îl duse într-un magazin de haine şi-l îmbracă de sus până jos.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti