Semnul crucii este o rugăciune fără cuvinte

180

De la botez până în mormânt, credinciosul este purtat de crucea pe care o ţine la gât, pe trupul lui: îi apără şi îi încununează trupul, care este, de altfel, „templul Duhului Sfânt” (1 Corinteni VI, 19). Această cruciuliţă este cea mai mare avere a lui pe pământ: ea îi aduce aminte mereu al cui este şi pe cine slujeşte.

De dragul acestei cruciuliţe, mulţi au mers în mormânt; ea mărturiseşte: „Sunt creştin!”. Cu mâna îşi însemnează credinciosul trupul său întreg: acest semn este o rugăciune fără cuvinte şi o lăsare în mâinile lui Dumnezeu cel biruitor: „întru acest semn vei birui”.

Tito Colliander – din Credinţa şi trăirea ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara