Să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească!

206

Ar trebui să urmăm Mântuitorului toată calea Sa pământească, măcar tot aşa de zornic, pe cât ne zoreşte foamea şi setea după cele pieritoare. Desăvârşirea Mântuitorului în ascultare şi în lepădarea de Sine, pentru iubirea de oameni, a ridicat între creştini şirul fără număr de cuvioşi şi buni biruitori mucenici, care, pentru dragostea Lui, erau fericiţi să sufere şi ei chinuri înfricoşate de la necredincioşii vremilor lor. Şi precum odinioară David a omorât pe Goliat şi leul, aşa şi creş-tinii biruiau leul nevăzut, căci dragostea până la moarte de Cel ce ne-a învăţat cărarea şi ne-a dat ca nebiruită armă lepădarea noastră pe cruce, aceeaşi i-a făcut şi pe ei mai tari ca iadul care în zadar vărsa peste ei văpaie de ură, le îndesa cununi de spini pe cap, le bătea cuie înroşite în picioare, sau îi ardea în cuptoare de vii. De dragostea lui Hristos nu-i mai putea despărţi nimic, nici frica de moarte, nici dragos-tea de viaţă.

Aceştia, sfinţii, s-au arătat mai presus, nu numai de plăcere şi durere, ci au covârşit şi moartea şi viaţa. în ei se întâmpla şi moartea şi învierea Domnului. Tinerii din Babilon sunt numai o începătură timidă, dar şi acolo dragostea lor de Dumnezeu stinsese văpaia cupto-rului, urgia focului fugind de la faţa lui Dumnezeu, care în rouă o pre-făcuse şi mântuia pe sfinţi.

Trebuie trecute vămile, ruşinând încă de aici, de pe pământ, pe vameşii văzduhului, ca la mutarea noastră dincolo, cunoscând ei focul dumnezeiesc ce a ars lucrurile lor din noi, să nu ne poată opri cu vreo datorie neplătită din vremea de acum, vreme rânduită încercărilor. Că aşa zic Părinţii, că vremea de acum spre pocăinţă ne e dată. Şi nu le trebuie protivnicilor pustiire mai mare în lucrăturile lor, decât răbdarea cu dragoste a necazurilor, căci ea arde datoriile noastre şi toată stră-dania lor.

Nouă, neputincioşilor, deşi cugetăm ale lumii şi umblăm în calea păcatelor, încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe frunte şi nu ne-a bătut piroanele în tălpi. Zic însă: cine vrea să urmeze pe Domnul şi să se asemene cu El, în cruce să se asemene, şi, cât poate să cuprin-dă firea omenească, asemenea cu El va fi.

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Deva, Edit. Episcopia Aradului, 2006, p. 54-55