S-au împlinit 20 de ani de la aducerea moaştelor Sf. Apostol Andrei la Galaţi

212

În fiecare an, zilele de 16 şi 17 octombrie repezintă momente de mare profunime duhovnicească pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât în aceste zile ale anului 1996, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat poporul de Galaţi prin venirea sfintelor sale moaşte.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în data de 16 octombrie 1996, la ceas de vecernie, ajungeau pe strada Domnească moaştele primului apostol al lui Hristos, ocrotitorul Galaţiului şi al întregii eparhii, dar şi ocrotitor spiritual al României. Mulţime de oameni l-au întâmpinat atunci cu bucurie şi entuziasm pe cel ce venea de la Iaşi trimis de Cuvioasa Parascheva, alături de care a stat câteva zile mângâiind şi oferind ajutor sutelor de mii de credincioşi din întreaga ţară.

Slujba de priveghere din ajun a deschis sărbătoarea propriu-zisă, iar astăzi, 17 octombrie, sub Pantocratorul Catedralei arhiepiscopale din municipiu, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie.

La acest moment liturgic, cultural şi misionar deopotrivă, au participat elevii Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“, preoţi şi diaconi, slujitori din administraţia eparhială, profesori şi numeroşi credincioşi.

Pentru a a spori evlavia credincioşilor a fost oferită spre închinare racla ce adăposteşte moaşte moaştele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos şi a întregului neam românesc.

La momentul cuvenit, ca mărturie a apostolatului la Dunărea de Jos, pc. diacon Vasile-Vivian Radu a primit harul preoţiei, în timp ce tânărul teolog Marcel Jorăscu a fost hirotonit întru diacon.

Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul Catedralei Arhiepiscopale şi al municipiului Galaţi din anul 1992, iar prin hotărârea Sfântului Sinod al  Bisericii Ortodoxe Române  din 14 noiembrie 2001, ocrotitorul spiritual al României.

O părticică din moaştele sale se află spre închinare în racla din Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos.




Sursa: www.edj.ro