Rugăciunea nu e un negoț: iți dau, îmi dai

192

Majoritatea creștinilor de astăzi cer mereu probe, vor dovezi, vor zilnic minuni mari pentru a crede și Dumnezeu să le fie ca un tonomat, am introdus moneda, apăs butonul și primesc produsul. Adică zic o rugăciune, aprind trei lumânări și aștept să mi se îndeplinească dorința. Creștinismul, Dumnezeu nu este un tonomat, ci un mod de viețuire. Rugăciunea nu e negoț: iți dau, îmi dai. Rugăciunea este ucenicia tăcerii. La rugăciune omul este cel care trebuie să se străduiască a prinde ce i se spune. Căci preocuparea nu trebuie să fie ce face Dumnezeu pentru a mă determina să cred în El, dacă îmi îndeplinește mie poftele mele egoiste, ci ce ar trebui să fac eu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru a mă apropia de El. Am curiozitatea de a ști cine e Dumnezeu, care-I este învățătura Sfintei Sale Evanghelii și care este răspunsul meu la iubirea lui Dumnezeu?

Auzim glasul lui Dumnezeu mereu în Biserică zicând: „Veniți… Eu sunt lumina Lumii”; „Veniți… Eu sunt Pâinea vieții”; „Veniți… Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”; „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” și din potir Hristos ne cheamă zicând: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă” și așa mai departe. Cum am răspuns noi la aceste chemări?

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 28-29