Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu

179

De ce se spune că rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu, când în realitate vorbim numai noi?

E totuşi un dialog, pentru că Dumnezeu este Cel care ascultă rugăciunile noastre. Când vorbim cu cineva, celălalt, care ascultă, consimte, aprobă ceea ce spunem noi. Sau, din când în când, cum se întâmplă, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea. Este un răspuns din partea lui Dumnezeu. Sau ne ascultă rugăciunea, şi atunci, totuşi e un dialog, o comunicare, o comuniune cu El.
Uneori, inima doreşte să-I cânte slavă şi mulţumire lui Dumnezeu cu propriile cuvinte. Cum putem, deci, să ne rugăm în doi sau într-un grup mai mic?

Întâi, rugăciunea aceasta făcută în grup este foarte bine primită de Dumnezeu. Şi aminteam în ceea ce am spus că, în momentul când Sfântul Petru era arestat, cu picioarele în butuci, în temniţă, undeva într-o casă se făceau rugăciuni de către mai mulţi pentru el, însă toţi erau îndreptaţi cu minţile ca nişte săgeţi în sus, dacă am putea spune aşa, către Dumnezeu. Toţi aveau acelaşi dor, aceeaşi năzuinţă, aceeaşi rugăciune. Se rugau toţi în acelaşi sens, ca Sfântul Petru să fie scăpat de la moarte, căci a doua zi trebuiau să-l scoată ca să-l execute în văzul ierusalimitenilor şi apostolul trebuia să moară. Atunci creştinii se rugau să fie scăpat din închisoare, de fapt să fie scăpat de la moarte. Şi, pentru că se rugau toţi cu acelaşi dor, cu aceeaşi intenţie, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea.

Aşa încât, atunci când se roagă mai mulţi laolaltă dimineaţa sau seara – cum ne rugam de pildă pe la internatele școlare, când ne scoteau afară din dormitoare sau de unde eram şi, în curtea mănăstirii sau în curtea şcolii, unul citea rugăciunea şi ceilalţi ascultau – este frumos acest lucru, însă, cu această condiţie necesară, ca să fie toţi atenţi la cuvintele rugăciunii.

Rugăciunea particulară este mai bună, mi se pare mie, pentru că atunci când mă rătăcesc cu mintea şi cu atenţia şi nu sunt atent la ceea ce am spus, mă întorc înapoi şi repet rugăciunea. Sunt atent şi mă căiesc şi zăbovesc asupra unor pagini sau a unor paragrafe din rugăciune. O fac eu, singur. Dar când sunt mai mulţi împreună cu mine, nu pot să-i opresc pe toţi s-o iau de la capăt cu rugăciunea de unde m-am rătăcit eu cu mintea. Şi de aceea zic, rugăciunea în grup este foarte bună când toţi sunt în acelaşi gând de rugăciune şi atenţi la ceea ce se spune. Iar dacă se întâmplă cazuri din acestea, cum am spus despre mine, atunci e mai bine să fie rugăciunea particulară, fiecare să se roage în parte, în taina vieţii lui.

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Sofian (Boghiu), volumul I, Editura Episcopiei Romanului