Relațiile părinți-copii în prag de căsătorie (II)

112

Atât părinţii, cât şi unii tineri, în urma căsătoriei se aşteaptă la un câştig. Tare ademenitoare este întrebarea: „Ce o să am din asta?”. Şi dacă tinerii, fierbinţi şi aprinşi de atâtea pofte, se gândesc că vor avea plăceri şi mângâieri, părinţii au altele în cap: să le fie odraslele căsătorite reuşit din punct de vedere material, pentru a-i scuti de cheltuieli suplimentare în viaţă.

Cea mai mare vâlvă e legată de ceremonia propriu-zisă. Moldovenilor le mai place fudulia, să arate că sunt gospodari. Socrii vor să-i invite la nuntă mai pe toţi la care au fost ei invitaţi pe parcursul vieţii, deşi în ultima vreme nu mai sunt posibilităţi de petreceri ca altădată.

Apar probleme de genul: unde, câte persoane din partea fiecăruia, cine să le fie naşi…

Alţi tineri, mai rebeli, dacă au reuşit să se pună pe picioare şi să nu depindă financiar de părinţi, fac o mare revoluţie şi îşi organizează singuri ceremonia, cum îi duce capul şi după placul loc, astfel încât părinţii vin la nuntă, cel mult, ca simpli invitaţi.

Din aceste realităţi se iscă atâtea supărări şi nemulţumiri. „Cum aşa, i-am crescut şi ne fac atâta scârbă!”, se vaicără unii părinţi.

Şi mai trist este atunci când părinţii nu cunosc prea bine alesul/aleasa, când nu comunică, nu sunt „băgaţi în seamă” sau „stimaţi”, nu li se spune mamă şi tată şi multe alte probleme.

Apoi fiecare bordei cu al său obicei. Orice localitate îşi are tradiţiile sale şi nu e bine să încalci regulile, care sunt „bătute în cuie” de către localnici şi la care ţin cu dinadinsul.

În această învălmăşeală adesea se uită pentru ce şi cine se face ceremonia. Nu mai este timp de bucurie şi de veselie, toţi sunt prinşi în atâtea griji: legarea naşilor, punerea buchetelor pentru vornicei, întâmpinaţi cu băutură şi dulciuri oaspeţii…

Uneori nici tinerii, nici părinţii nu se bucură cu adevărat de nuntă, căci toţi stau ca pe ace, ce şi cum va fi. Atâtea reguli şi restricţii!

Aceste realităţi pot provoca nenumărate fisuri şi chiar răni în sufletele tinerilor, dar şi ale părinţilor, încât viaţa nu mai are un mers firesc, iar relaţia este zdruncinată.

Câte lacrimi după nunţi frumoase şi bogate. Certuri, divorţuri, hule…

Toate acestea din puţina înţelepciune.

Or, ceea ce contează e să-i vedem pe tineri daţi la lege, să-i simţim fericiţi şi să ne bucurăm de roadele lor.

Aranjamentele corecte nu se fac în pragul căsătoriei, ci cu mult înainte, când le cultivăm şi le creştem adevăratele valori şi scopuri ale vieţii.

Preot Octavian Moşin