Răspuns la întrebarea unui tânăr din zilele noastre

180

Îmi va ierta Dumnezeu păcatele?

În pilda fiului risipitor nu veţi găsi nicăieri, în nici o traducere, scris „Iartă-mă!”. Nicăieri. „Am greşit” – da. Dar „Iartă-mă” – nu. De ce? Pentru că nu se pune problema. Dar ce găsim scris? „Primeşte-mă!” E cu totul altceva. Acest „Primeşte-mă” ascunde în spate faptul că noi ne bazăm pe un lucru, şi anume pe iubirea de netăgăduit şi de neschimbat a Tatălui. Noi nu mergem să tranşăm problema păcatelor, ci problema împăcării, iertarea fiind implicită.

Mă duc la Dumnezeu ca să mă împac cu El. Drept pentru care, păcatele pe care le voi spune nu vor fi acelea din îndrumarele de spovedanie. Este una din cele mai des întâlnite greşeli la spovedanie. Cele scrise acolo respectă foarte clar, foarte riguros, titlul de pe copertă: îndrumar. Dacă nu ştii cam ce este un păcat, găseşti acolo ceva care să-ţi arate. Dar nu zice acolo că astea-s păcatele tale. Nu. Pentru că n-au de unde să ştie ce este între tine şi Dumnezeu. Gravitatea păcatelor nu este dată de un îndrumar, ci de relaţia mea cu Cel cu care vreau să mă împac. O greşeală este mare doar în măsura în care ea m-a îndepărtat pe mine de Dumnezeu.

Când vezi că dincolo de păcate este o relaţie pe care ai fi vrut-o astfel şi ea nu este cum ţi-ai fi dorit şi ai face orice ca să fie măcar ca înainte – aceasta este spovedania şi nimic altceva. Şi atunci când ieşi de la spovedit, evident că ai să zbori, pentru că ieşi de braţ cu Cel pe care Îl credeai a fi Judecătorul şi – surpriză! – judecătorul acesta nu ştie decât să zboare. Pentru că el este chiar Dumnezeu. Şi stând la braţ cu El nu poţi decât să zbori. Astfel de uşurare căutăm. Astfel de împăcare lucrăm noi în cadrul spovedaniei.

Din publicaţia editată de Mănăstirea Putna, Cuvinte către tineri, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2014, p. 93