Puterea Sfintelor Taine

221

Mulţi s-au îndoit de faptul că pâinea şi vinul se prefac cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos. De multe ori Domnul i-a învăţat minte în chip minunat. De pildă, a ajuns până la noi prin predanie următoarea întâmplare adevărată. O oarecare femeie din Roma cocea prescuri şi le aducea Sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei. Odată, când Sfântul Grigorie, urmând să o împărtăşească, spunea cu voce tare rugăciunea dinaintea împărtăşirii, ea a zâmbit. Papa a întrebat-o: „De ce zâmbeşti?” „Cum să nu zâmbesc”, a răspuns ea, „când am copt pâinea asta cu mâna mea, iar tu spui că este cu adevărat Trupul lui Hristos?” Sfântul Grigorie şi-a înălţat ochii către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu ca El să o încredinţeze pe femeie că se va împărtăşi cu adevăratul Lui Trup şi Sânge. Şi, cu rugăciunile lui, femeia a văzut în loc de pâine şi de vin Trup şi Sânge omenesc, şi s-a cutremurat de frică. Iar Sfântul Grigorie s-a rugat din nou, iar Trupul şi Sângele Domnului au căpătat din nou înfăţişare de pâine şi de vin.

fragment din Predica in Joia Mare – Sfantul Luca al Crimeei

Ce evlavie trebuie să avem faţă de Taina împărtăşaniei se poate vedea din întâmplarea următoare:
Un tânăr care ducea o viaţă neglijentă a intrat în biserică şi, neavând frica lui Dumnezeu, s-a împărtăşit şi a ieşit prin uşile laterale, însă, trecând prin grădină, a scuipat acolo Trupul lui Hristos. Grădinarul a observat aceasta, a ridicat Sfintele Taine, a deschis cu grijă stupul şi le-a pus la albine. A doua zi a venit la biserică episcopul şi i s-au adus la cunoştinţă cele întâmplate. Fiind îmbrăcat în veşminte arhiereşti, însoţit de diaconi şi cântăreţi, acesta s-a dus în grădină. Toţi au făcut trei metanii până la pământ în faţa stupului, şi, când l-au deschis, din el şi-a luat zborul roiul de albine, închipuind în aer Crucea, având în centrul ei Ochiul lui Dumnezeu. Albinele făcuseră din ceară o bisericuţă şi un mic coşciug, în care puseseră Trupul lui Hristos. Toate acestea au fost luate şi duse în biserică, iar roiul de albine i-a petrecut, având acelaşi chip de Cruce, până la intrare…

Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009