Prohodul Maicii Domnului la Mănăstirea Adam din judeţul Galaţi

232

După tradiţie, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost adusă din nou la Mănăstirea Adam după ce, pe parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului s-a aflat în procesiune în peste 100 de parohii din protopopiatele judeţului Galaţi.

La ceas de seară, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de mulțimea credicioşilor, a pornit în procesiune de la troiţa satului Adam până la mănăstirea închinată Maicii Domnului.

Aici, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba Privegherii, urmată de săvârşirea Prohodului Maicii Domnului, la altarul de vară al mănăstirii, unde a fost aşezată spre închinare şi sfânta icoană.

Cântarea a fost susținută de mai multe cete de credincioşi formate din slujitori, maici, pelerini şi copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care au dorit, din tot sufletul să o preacinstească pe „Sfânta de la Adam“.

La final, conform tradiţiei, toţi cei prezenţi au trecut pe sub Sfântul Epitaf şi pe sub sfânta icoană făcătoare de minuni, cântând imne Maicii Domnului şi având în mâini lumânări aprinse, iar ierarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat cu agheasmă.




Sursa: www.edj.ro