Predarea în voia lui Dumnezeu ușurează întristarea

542

Predă-te voii lui Dumnezeu: întristarea se va împuțina și va fi mai ușoară, pentru că sufletul va fi în Dumnezeu și va afla în El mângâiere, fiindcă Domnul iubește sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu și părinților.

Cum știi dacă viețuiești după voia lui Dumnezeu? Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ție ți se pare că viețuiești după voia Lui.

 

Cine viețuiește după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijește de nimic. Și dacă are nevoie de vre-un lucru, se predă pe sine însuși și lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Și, chiar dacă nu-l dobândește, rămâne la fel de liniștit, ca și cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Și orice i s-ar întâmpla, el spune: „Așa i-a plăcut lui Dumnezeu”. Dacă e bolnav, gândește: „Înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Dacă te lovește orice fel de nenorocire, gândește-te: „Domnul vede inima mea și, dacă Îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine, cât și pentru ceilalți”, și astfel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie așa…, aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti și s-ar ruga mult.

Și așa se păstrează pacea în suflet și în trup.Cine-și face griji pentru sine însuși, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu, astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu.

Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu și să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre.

Dar dacă întristările noastre ne par mari, aceasta înseamnă că nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu întru toate și se odihnește în El, pentru că știe din experiență și din Sfânta Scriptură că mult ne iubește Domnul și veghează asupra sufletelor noastre, ca toate să se facă vii prin harul Său în pace și iubire.

Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului, ca să împlinim mai ușor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubește pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui și astfel ei află  mare odihnă în Dumnezeu. Cel ce împlinește voia lui Dumnezeu e mulțumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veselește harul Domnului. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea față de Dumnezeu.

Chiar dacă e așa, nu te mâhni, ci străduiește-te cu tărie să-ți pui nădejdea în Dumnezeu și cere de la El duh smerit; și atunci când vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, Îl vei iubi și-ți vei găsi odihna, chiar de vei avea întristări.

Sufletul care are smerenie își aduce aminte întotdeauna de Dumnezeu și gândește așa: „Dumnezeu m-a făcut, a pătimit pentru Mine, îmi iartă păcatele și mă mângâie, mă hrănește și poartă de grijă de mine. De ce să-mi fac atunci griji sau de ce să mă tem, chiar dacă m-ar amenința moartea?”

Domnul povățuiește orice suflet care se predă pe sine voii lui Dumnezeu, fiindcă El a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului și te voi izbăvi, iar tu Mă vei preamări” [ Ps. 49, 16].

Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui, Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei însă trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.

Din Ieromonah Benedict Stancu, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, București 2008, p. 91-94