Pofta trupească (desfrânarea) e cumplit de rea

30

Pofta trupească e cumplit de rea. Naște păcatele ce duc la ”uciderea de frate” și la ”uciderea de sine”. Desfrânatul pe sine însuși și pe toți ceilalți îi socotește simple unelte ale plăcerii, de parcă nici el, nici ei n-ar avea și un suflet. Păcătuiește astfel împotriva lui Dumnezeu, al Cărui chip îl poartă în el tot omul. Patima desfrânării, după cum se vede, izvorăște tot din mândrie, din iubirea rea de sine și din lipsa iubirii de Dumnezeu și om.

Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, ediția a doua, trad. de Marinela Bojin, București, Edit. Sophia, p. 72