Pilda: „Zidul urei”

186

Un om care nu cunoştea pe Dumnezeu, ajunse bogat.

Trăind rău cu un vecin al său, se hotărî să se răzbune împotriva lui. Ridică aşadar, un zid înalt în dreptul casei acelui vecin, după care îşi făcu o casă cu mult mai mare şi mai frumoasă decât cea din vremea când era sărac.

Zidul acela înalt, luă toată lumina casei vecinului său. Intr-o zi el văzu la poarta vecinului, un dric. Unul din copiii lui murise de oftică.

Omul rău ~ gândi: „Oare, nu sunt eu de vină?” Peste alt an, alt dric.

Omul se gândi, cutremurat: „Desigur, zidul meu e de vină!” Şi avu pornirea să-l dărâme. Dar nu-şi săvârşi gândul. Peste puţin, află că vecinul căzuse la pat.

Omul rău le furase lumina soarelui.

Plin de căinţă, chemă un meşter şi-i porunci să dea jos zidul ticălos. Dar totul fu zadarnic, căci peste puţine zile, dricul se înfăţişă din nou la poarta vecinului.

Zidul urii trebuie dărâmat mai înainte de a pieri viaţa.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti