PILDA: „URSUL, MIEREA ŞI PĂCATUL”

129

Odată, un om sătul de păcatele lumii, se trase într-o casă din fundul unei păduri.

Într-o zi, veniră la el nişte prieteni să-l vadă. Venind vorba de păcat, gazda le zise:

– „Haideţi să vă arăt păcatul…”

Luă câţiva faguri cu miere şi-i puse într-un loc din pădure, unde obişnuia să vină un urs.

Aşteptară cu toţii, privind din cerdacul casei.

Ursul veni şi mâncă un fagure. Mai stătu şi mâncă încă unul. Cu toate că abia mai putea să înghită, mai mâncă şi pe al treilea, până ce, făcându-i-se rău, muri.

Omul zise atunci:

– „lată: aşa e păcatul. Guşti din el – te saturi – pe urmă, iar guşti, până ce se întâmplă ca şi cu ursul, mori de otrava dulceţii păcatului.”

Păcatul, la început, e dulce ca mierea; pe urmă e amar ca fierea şi te ucide.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti