Pilda: „Secerişul..”

146

Un tânăr se plângea duhovnicului său aşa:

– „Părinte, mă spăimântă mărimea lucrării mântuirii. Văd înaintea mea o întindere fără capăt.”

Preotul surâse blajin şi-i răspunse:

– „Copilul meu, săvârşeşti o mare greşeală făcând aşa.”

Tânărul nu pricepea.

– „De ce, părinte?”

Părintele îi zise:

-„Ai fost la ţară şi ai văzut secerători. Ei, dragul meu, n-ar mai secera niciodată dacă s-ar uita la cât au de secerat. Ci ei ştiu un lucru: că trebuie să înceapă să secere şi încep. Cel mult, se întreabă cât vor secera într-o dimineaţă, şi aşa, lucrul nu li se pare greu. După ce l-au sfârşit, se gândesc că vor secera, tot atâta în cuprinsul după amiezei. Şi aşa, zi cu zi, ei seceră, fără să se uite la întinsoarea ogorului, până ce se trezesc că au isprăvit. Astfel munca lor e uşurată şi izbânda sigură.”

Preotul se opri puţin, după care zise:

– „Aşa fă şi tu: nu te uita la întinderea lucrării mântuirii tale, că n-o mai începi niciodată, ci lucrează ceas cu ceas la ea, pe cât poţi mai bine, şi te vei asemăna secerătorului despre care ţi-am vorbit.”

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti