Pilda: „Şeaua şi rugăciunea”

84

Un credincios se lăuda că, el când se roagă, nici un gând străin nu-i stă în minte.

Ca să-l cerce, preotul îi spuse:

– „Îţi voi dărui calul meu, dacă vei spune „Tatăl nostru” fără să te gândeşti la altceva.”

Omul se prinse, şi începu să spună rugăciunea. Pe la mijlocul ei, se opri, şi întrebă pe preot:

– „Îmi dăruieşti şi şeaua calului?”

Atunci preotul îi răspunse:

– „Nu-ţi dăruiesc nici calul, nici şeaua, fiindcă ai dovedit că nu te-ai putut ruga fără să nu te gândeşti şi la altceva.”

Omul, ruşinat, luă în sine hotărârea ca, în loc să se laude, să caute a face rugăciunea cum se cuvine.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti