Pildă: ”Să închidem uşile”

246

Era o bătrână într-un sat, căreia nepoţii îi spuneau „Bunica-închide-uşa”.

Porecla aceasta şi-o căpătase ea astfel:

Ori de câte ori nepoţii ei plecau in oraş, la şcoli sau la cine ştie ce treabă, ea le spunea:

– „Dumnezeu să-ţi ajute, nepoate, să poţi închide uşile bine”.

Iar dacă vreunul o întreba: „Ce uşi, bunico?”, ea îi spunea:

– „Pe unde vei merge, bagă bine de seamă să-ţi închizi întâi uşile urechilor tale la toate şoaptele ispititoare ale satanei. Pe urmă să-ţi închizi uşile ochilor tăi: să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor. Tot aşa cu uşa gurii. Adu-ţi aminte de vorba veche: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele”. Şi mai adu-ţi aminte de ce-a spus Mântuitorul că pentru orice cuvânt nefolositor sau rău, omul va da socoteală în ziua judecăţii. Dar mai presus de toate, nepoate dragă, să-ţi închizi bine uşa inimii tale împotriva ispitelor rele. Să laşi deschise uşile tale numai pentru Dumnezeu… De vei face aşa, noroc mare te va întâmpina în viaţă.”

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti