Pilda: „Nu te teme, turmă mică”

94

Venind să-şi facă datoria ostăşească, un recrut, care era bun creştin, îşi păstră şi în cazarmă bunul obicei de a se închina dimineaţa şi seara. Dar chiar din ziua întâi camarazii începură să-şi bată joc de el, fluierându-l, aruncându-i în cap perne, râzându-i în faţă…

El însă, ca şi cum ar fi fost singur, îşi căută de rugăciune, până o isprăvi.

A doua zi, camarazii îi făcură la fel. Şi aşa, câteva zile la şir.

După o săptămână, unul din camarazi, fiind mai înţelept şi văzând tăria de credinţă şi de răbdare a recrutului, zise către ceilalţi:

– „Am râs noi, fraţilor, dar ăsta e un om tare, el va putea înfrunta cu curaj pe duşman, când va fi chemat să-şi apere ţara.”

Şi de atunci, nimerii n-a mai râs de camaradul care îşi începea şi-şi sfârşea ziua, închinându-se.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti