Pilda: „N-am timp”

136

Era un creştin, care, ori de câte ori preotul îi făcea vreo chemare, răspundea la fel: „N-am timp, părinte…”

– „Fiule, îi zicea părintele, de ce nu vii la biserică?

Iar el îi răspundea:

– „N-am timp, părinte!” Altădată, părintele iar:

– „De ce nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti, fiule?”

Şi el, la fel:

– „N-am timp, părinte…”

Şi a trecut, aşa, o vreme îndelungă, în care, omul nostru n-a avut timp deloc pentru sufletul său.

Într-o zi, părintele îl întâlni, trist şi necăjit, blestemându-şi viata, zicând:

-„Toţi m-au părăsit – sunt un nenorocit!”

Atunci părintele, cu glas blajin de imputare, i-a zis:

– „Fiule, iată că toţi aceia pentru care ai avut timp, te-au părăsit acum… Află că singur Acela pentru care n-ai avut niciodată timp, te aşteaptă, încă, să vii…”

– „Şi unde l-aş putea găsi, părinte?”

– „Este Cel pe care L-ai uitat tu: Iisus Hristos – Cel pururea viu pe altarele tuturor bisericilor Lui…”

Şi de atunci, omul acela a avut timp pentru Dumnezeu şi a aflat fericirea vieţii.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti