Pilda: „Drumul lacrimilor”

237

Un mare bandit, după ce a trăit o viaţă de nelegiuiri, şi-a luat îndemnul să se pocăiască. A mers la un pustnic şi i-a spus gândul. Pustnicul l-a sfătuit:

– „Ia un butoi mare şi-l umple cu apă. Şi când o fi plin să ştii că Dumnezeu te-a iertat.”

Omul merse şi făcu aşa. De ce turna, de ce butoiul gol rămânea. Turna zadarnic. Începu atunci să se mâhnească zicându-şi:

– „Se vede treaba că nu găsesc iertare la Dumnezeu…”

Aşa de mare era mâhnirea lui, încât începu să-i curgă lacrimile.

Atunci s-a petrecut o minune.

Butoiul s-a umplut pe dată, iar omul simţi în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.

Numai prin lacrimile căinţei putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti