Pildă: ”Cămaşa fericitei”

122

Era pe vremea unui război. O doamnă bogată, care-şi petrecea vremea în trândăvie şi bârfire, auzi într-o zi povestirea cu cămaşa fericitului. Atunci ea râse:

– ”Sunt nişte proşti”…! Iată eu am să mă duc să caut cămaşa unei femei fericite şi am s-o aduc.” Şi a pornit la una din prietenele sale şi a întrebat-o dacă-i fericită. Aceea i-a răspuns că nu. Aşa la alta, şi la alta, pe care ea le credea foarte fericite. Şi au zis şi acelea nu.

Descurajată, a pornit atunci la preot, rugându-l să-i arate o femeie fericită, pentru a-i cere cămaşa. Preotul i-a răspuns că ştie el o femeie fericită, dar e dusă cu oştirea în război, ca să îngrijească pe răniţi.

Merse atunci la spitalul unde se găsea această femeie şi aflând-o, a întrebat-o:

– „Eşti cu adevărat fericită?”

Ea i-a răspuns cu faţa plină ele bucurie:

– „Da!… Îngrijind pe aceşti fraţi ai mei, simt o fericire. Fraţi ai mei, simt o fericire nespusă, – aşteptând fericirea din ceruri.”

Atunci căutătoarea de fericire i-a zis:

– „Te rog dă-mi cămaşa dumitale.”

Femeia fericită i-a zis:

– „N-o mai am. Azi dimineaţă lipsea pânza de legat rănile şi mi-am sfâşiat cămaşa întru aceasta.”

Înţelepţită, femeia aceea tăcea şi plângea.

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti