Pastila timpului – Ierom. Hrisostom Filipescu

217

Timpul e remediul. Timpul este medicamentul cel mai bun pentru orice rană. Într-o zi nu o să mă mai doară. Mă voi trezi și voi simți că a trecut. Voi simți sufletul ușor. Trăiesc prezentul și nu îmi mai este frică. Mă gândesc în liniște doar la amintirile frumoase. Nu mai am nici un dor, nici singurătate. Mă privesc în oglindă și descopăr că pot să zâmbesc. Nu mai sunt legat în lanțuri. Golul nu mai doare cu întrebarea ”de ce?”. Neliniștea am plâns-o la vremea sa. Am uitat… M-am vindecat de amarul întrebărilor. A fost furtună, acum e liniște. E aceeași poveste nouă, dar totuși veche. Răspunsuri și întrebări nespuse.

Iubirea nu se înghesuie doar într-o inimă. Aerul nu s-a împuținat. Sunt clipe pe care timpul refuză să le părăsească. Momentele nu s-au consumat, s-au înveșnicit.

Ce trebuia să spui și a rămas nespus, ce trebuia să faci și a rămas nefăcut? Iartă-ma! Nu contează unde mergi dacă știi unde mergi. Cine nu știe încotro se îndreaptă, să își aducă aminte de unde vine.

Îmi pare rău! Te rog, iartă-mă! Mulțumesc! Te iubesc!

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie, Edit. PIM, Iași, 2014, p. 98-99