Pasărea care nu și-a părăsit cuibul și puii în timpul incendiului

456

Ca să vă daţi seama cât de mult iubeşte o mamă pe fiii săi, am să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în China. În anul 1921, într-o toamnă, a luat foc o pădure din Munţii Himalaia; munţii cei mai mari din lume. Sigur, a concentrat China mii şi zeci de mii de oameni, ca să izoleze focul. Dar ce s-a întâmplat?

S-au dus oamenii şi tăiau pădurea înainte de a ajunge focul. Voi nu ştiţi cât de înfricoşat este focul când arde pădurea! Mie mi s-a întâmplat odată de am văzut. Huieşte ca tunetul, mai ales dacă bate vântul. Aţi auzit şi în Psaltire: …ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii. Este ceva înfricoşător.

Deci aşa s-a întâmplat şi acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagăre, cu fierăstraie; fiecare cu ce avea, ca să izoleze pădurea ca să nu ardă.

Dar s-a întâmplat că, tăind ei copacii cu zeci de kilometri înainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenită, au văzut în vârful unui copac un cuib de pasăre; o pasăre de mărimea porumbelului. Când au văzut că are cuib în copac, nu au mai avut timp să se suie şi să scape puii, căci focul se apropia. Şi s-au uitat să vadă ce se întrâmplă.

Amândouă păsările, şi mama şi tata, când au simţit fumul şi au văzut primejdia că ajunge la pui, zburau amândoi roată şi tot ţipau şi făceau semn la pui. Dar puii erau mici, plăpânzi, nu aveau aripi tari să zboare.

Când a ajuns focul la o sută de metri, pasărea tată a părăsit puii; a fugit ca să scape de foc, că simţea fierbinţeala focului că vine din urmă. Iar pasărea mamă, când a văzut că vine focul, tot ţipa şi zbura roată, roată; roată pe lângă cuib, roată, ca şi cum ar zice: „Dragul mamei, vine moartea fugiţi!”

Şi când a văzut că copacul în care-i cuibul a luat foc, nemaiavând altă măsură să ajute puii ei, ce-a făcut? Ultima ei mişcare a fost jertfa aceasta: Când a văzut că şi cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Şi într-o clipeală a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.

Iată ce înseamnă mamă! A vrut mai bine să se jertfească de o mie de ori şi să nu părăsească puii ei, când erau în primejdie de moarte.

Aşa trebuie să fie inima de mamă şi inima noastră faţă de toţi creştinii şi mai ales faţă de părinţii care ne-au crescut.

Întâmplare povestită în: „Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie”, Volumul  8, p. 59-61