Părintele Ilarion Argatu, despre cum sunt pedepsiţi desfrânaţii în Iad: „Şerpii le muşcau de piept, iar gângăniile, de părţile ruşinoase“

134

Una dintre viziunile părintelui Ilarion Argatu se referă la modul în care persoanele care încalcă porunca a şaptea din decalog sunt pedepsite în Iad.

Părintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai respectaţi monahi români, susţine că a avut o viziune referitoare la modul în care persoanele care au comis păcat curviei sau al preacurviei sunt pedepsite atunci când ajung în Iad. În scrierea sa, Argatu descrie o scenă în care mai multe femei ce au încălcat porunca a şaptea din decalog se chinuiesc, fiind muşcate de şerpi şi gângănii.

„Am fost luat şi dus pe sus în acelaşi mod ca mai înainte şi în acelaşi loc. Tânărul  a lovit  la o altă uşă, care s-a deschis şi s-a făcut în faţa mea o mare de apă foarte întinsă, acoperită de întuneric, apa era îngrozitor de murdară. În acea apă, erau  foarte  multe  femei, care mai de care mai frumoase stând în acea apă până mai sus de brâu. Unele dintre ele îmi erau cunoscute. Acestea, când m-au văzut, au început să se bucure şi să  zică: «Uite..! A venit  părintele nostru! Părinte, de când te aşteptăm să ne scoţi de aici ! Scoate-ne părinte, că rău ne chinuim! Nu te-am ascultat şi uite unde suntem, Scoate-ne!» Îşi întindeau braţele disperate spre noi, cerând ajutor. Unele erau dintre fiicele mele duhovniceşti care, din comoditate, din amânare prea multă sau din plăcerile vieţii în care se complăceau, nu au dat ascultare sfatului meu ce l-am dat la scaunul de spovedanie, ca să lase păcatul şi să se căiască. A venit sfârşitul pe neaşteptate şi  le-a găsit în aceste păcate”, a detaliat părintele Ilarion Argatu.

Acesta a mai scris că femeile s-au schimbat la faţă şi au început să devină neliniştite. „La un moment dat, am observat că din apă ieşeau câte doi şerpi la fiecare şi gângănii negre şi urâte şi au început să le muşte: şerpii de piept, iar gângăniile, de părţile ruşinoase. Ţipetele şi schimonosirile feţelor deveniseră de groază şi insuportabile”, a mai scris părintele, care a precizat că şerpii şi gângăniile reveneau după un oarecare timp şi continuau să le chinuiască pe femei.

„Aşa se întâmplă şi cu cei ce s-au căsătorit şi au avut relaţii extraconjugale, păcat care se numeşte preacurvie. Pentru aceştia mi-a arătat Dumnezeu cum se vor prezenta la Judecata Înfricoşată. Nu vor putea tăgădui păcatul pentru că la judecată se vor prezenta potcoviţi cu cununiile care le-au fost puse pe cap la Taina Sfintei Cununii, pe care ei le-au călcat în picioare. Din clipa în care păcătuiesc şi fac păcatul preacurviei, iau cununiile de pe cap şi le pun sub picioare şi aşa se vor prezenta la Judecata lui Dumnezeu“, a încheiat părintele.

Sursa: adevarul.ro