Nu slujba bisericii e lungă, ci lenea

90

Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creştini, ca creştini ortodocşi. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut şi un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.

Orice credincios trebuie să ştie că el nu este simplu spectator la o slujbă dumnezeiască, că el nu este un simplu asistent la slujba dumnezeiască, ci este un slujitor. Orice credincios care ia parte la sfintele slujbe trebuie să aibă conştiinţa că el slujeşte, nu se duce să vadă o slujbă, să audă o slujbă, ci se duce să facă o slujbă. În Biserica noastră nu slujesc numai preoţii, numai arhiereii, numai diaconii, numai cântăreţii bisericeşti, ci slujesc toţi credincioşii care iau parte la sfintele slujbe. Slujbele noastre sunt o Filocalie pentru toţi!

Dacă gândim sfintele slujbe ca pe o Filocalie, învăţăm din sfintele slujbe cum să ne curăţim, cum să ne luminăm şi cum să ne desăvârşim, nu numai din texte, ci mai ales din textele trăite la sfintele slujbe. Unul dintre gândurile pe care le am cel mai mult la inimă este gândul că Duhul Sfânt are un vuiet şi că vuietul lui sunt sfintele slujbe.

Eu aveam un părinte la noi la mănăstire – Părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească – şi zicea că atunci când a fost el la Sfântul Munte, învăţat fiind cu slujbe scurtate de pe la oraş şi de pe la sat, şi cu slujbe rare, când s-a dus acolo şi-l ţinea părintele ore întregi la rugăciune, i se părea lung, şi a zis către părintele: „Tare lungă a fost slujba asta.” Şi părintele a zis: „E lungă lenea ta!”.

Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 143-144