Nu judecaţi preoţii. Cinstiţi darul preoţiei

97

Într-o zi a venit cineva la Împăratul Constantin cel Mare cu pâră asupra unui Preot, învinuindu-l că duce o viaţă rea şi preacurvară. Însă Sf. Împărat Constantin n-a vrut să încerce nici să iscodească viaţa şi faptele lui, ci ca un iubitor de Hristos ce era, i-a zis: „De aş vedea cu ochii mei pe Preot păcătuind, l-aş acoperi cu mantia mea”

La soborul I de la Niceea au adus oarecare o scrisoare împotriva unor Preoţi şi Episcopi, şi n-a vrut fericitul Împărat nici să o citească, ci îndată însuşi a rupt-o şi a băgat-o în foc de a ars şi a zis acesta cuvinte vrednice de pomenire: „Să nu de-a Dumnezeu să judec eu vreodată pe Preoţii lui Dumnezeu”. Acum gândeşte-te, frate creştine; ceea ce n-a făcut un împărat sfânt, acum poate să îndrăznească să o facă omul de rând?

Cel ce nu ascultă de preoţi şi-i judecă sau îi osândeşte, îşi pricinuieşte luişi groaznică osândă Dumnezeiască, se lipseşte de darul Sfântului Duh ce ne vine prin preoţie în Sfintele Taine şi mai ales de iertarea păcatelor şi de primirea oricărei sfinţenii Dumnezeieşti.

În cartea „Urmarea lui Iisus Hristos” scrie: „Preotul când slujeşte, cinsteşte pe Dumnezeu, veseleşte pe Îngeri, zideşte Biserica, mijloceşte viilor ajutor, morţilor odihnă şi pe sine se face părtaş tuturor bunurilor. (pag. 363-364)

Un sticlete a văzut un ciocârlan prins în laţ şi i-a spus: „Aşa-ţi trebuie, dacă n-ai avut grijă să te păzeşti!” Dar îndată s-a prins şi dânsul în laţ, alăturea. Aşa păţim şi noi, când judecăm şi osândim pe fraţii noştri.

Protos. Nicodim Mandită, Al cui chip să purtăm?, Editura Agapis, Bucureşti, 2004