Nu e o nebunie să spui că nu există Dumnezeu pentru că nu-L vezi?!

58

Pe ce se bazează necredința unora? În ce și unde l-au căutat pe Dumnezeu? Gherman Titov, un cosmonaut rus, spunea că nu l-a întâlnit pe Dumnezeu pe pământ și a zburat în spațiu și nu a întâlnit nici acolo vreun moș cu barbă. Cu toate că recunoștea că universul e mult prea mare ca să-l poți cerceta. Sau, cum ar spune unii un vechi dicton, cred numai ce văd. Sau făcut multe descoperiri în lumea nevăzutului, ultrasunetele (sunete de frecvențe înalte ce nu pot fi percepute de urechea omenească), dar deși nu le auzim ele există; o mulțime de raze, radiații, unde, ce nu pot fi percepute cu ochiul nostru. Și iată credem totuși că ele există chiar dacă nu le vedem. Dacă toate acestea există fără să le vedem, oare nu așa e și cu Dumnezeu? Nu e o nebunie să spui că nu există Dumnezeu pentru că nu-l văd. Cine ești tu ca să îl vezi pe Dumnezeu și să nu mori? Dumnezeu se simte, se vede Dumnezeu în totul și în toate în cele ce ne înconjoară. Dacă am invita citirea Scripturii mulți ar spune că nu este un limbaj adecvat pentru gândirea contemporană. Nici un tratat de filozofie nu va putea cuprinde Cine este Dumnezeu, ci doar va încerca marea cu degetul. Mulți ar fi tentați să afirme că e o nebunie a minții a celor necredincioși, însă e nebunia inimii, e neputința de a te smeri în fața unui Creator, e frica de moarte, e negare în subconștient.

„Fie că mă iubești, fie că mă urăști, Eu sunt cu tine”, parcă ne spune Domnul zilnic. Dacă mă iubești sunt în inima ta, dacă mă urăști sunt în mintea ta.

Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire…, Iași, Edit. Pim, 2013, p. 29-31