Nimic nu are o putere mai mare de a smulge pe cineva din ghearele deznădejdii

100

Soră dragă, dacă la Judecata de Apoi vei avea probleme cu acest păcat pe care l-ai mărturisit și l-ai plâns atâta, eu îl voi lua asupra mea.” Sunt cuvintele părintelui Dometie Manolache, unul dintre marii duhovnici români ai secolului XX, care a trăit cu multă discreție și care, și după moarte, rămâne învăluit pe mai departe în smerenie și uitare. Vorbele părintelui, care descoperă de fapt o atitudine a inimii, ne pun în legătură nemijlocită cu însăși esența crești­nismului.

Nicicum altfel nu putem fi mai fideli modelului lui Hristos decât asumându-ne riscul nebunesc de a ne pune sufletul și viața pentru celălalt. Cel care a zis că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan. 15, 13), a murit răstignit pe cruce. Înainte însă Moise, profetul care îl anticipează pe Hristos, își pune cu un curaj intimidant sufletul pentru poporul pe care îl conducea: „O, Doamne, poporul acesta a săvârşit păcat mare, făcându-şi dumnezeu de aur. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” (Ieș. 32, 31-32).

 

Mai târziu, experiența părin­ților deșertului reia în forme diferite aceeași experiență. Despre Avva Macarie Egipteanul se spunea „că a devenit, cum scrie în Scriptură, un dumnezeu pe pământ, căci așa cum Dumnezeu acoperă lumea, tot așa Avva Macarie acoperea păcatele pe care le vedea prefăcându-se că nu le vede și pe cele pe care le auzea prefăcându-se că nu le aude”.

Toate acestea nu sunt vorbe goale, nu sunt semne ale indife­ren­ței, pentru că vin de la oameni care au trăit în asceza cea mai aspră, a căror viață a fost uneori așezată sub o presiune greu de îndurat, cu suferințe la fiecare pas. Să acoperi păcatele oamenilor și să îți pui sufletul pentru aproapele, când îl iei în serios pe Dumnezeu, Dreptul Judecător, înseamnă să ai dragoste adevărată; dragoste ca a lui Dumnezeu. Iar o asemenea dragoste, spune părintele Nicholas Saharov, își „asumă riscul urii ca răspuns”.

În această zonă se situează urmarea deplină a lui Hristos, atunci când porți în tine lumea întreagă, în dragostea gata să riște totul pentru fiecare. E treapta cea mai înaltă a celor desă­vârșiți, cum lumea cunoaște destul de puțini în fiecare generație. Mesajul acesta este poate mai potrivit ca niciodată pentru lumea în care trăim; o lume a oamenilor singuri, an­goasați, obosiți, prinși într-o alergătură disperată după bunuri materiale. În mijlocul acestei lumi, un cuvânt cum este cel al părintelui Dometie Manolache vine ca o ploaie peste un pământ uscat. Nimic nu are o putere mai mare de a smulge pe cineva din ghearele deznădejdii, decât gândul că exiști în inima cuiva, care te privește prin ochii lui Dumnezeu și e gata să își riște până și veșnicia pentru tine.

Paul Siladi, Sursa: ziarullumina.ro