Nimeni nu m-a ajutat vreodată, așa cum m-a ajutat Sfânta Parascheva – mărturia unui jurnalist plecat în Londra

210

Pe Cuvioasa Parascheva am cunoscut-o în studenţie. Prin primul an. M-a atras ca un magnet şi nici azi nu pot spune ce m-a făcut să mă aşez la rând în Catedrala mitropolitană pentru a mă închina ei. Şi nu pot spune nici ce am simţit atunci când i-am atins mâinile. Mulţi spun că ar fi calde sau că îi simt pulsul. Eu am simţit doar că n-am mai fost a mea şi că sunt sub semnul Sfintei. Cum frumos îmi zicea un prieten în aceste zile: eram deja ca o cetate ce fusese luată cu asalt.

N-am realizat prea bine ce mi se întâmpla, însă ştiam din experienţa altor prieteni că e bine să ceri ajutorul Cuvioasei atunci când ai examene. Aşadar, am început să o rog să vină cu mine la seminarii şi apoi la examene. Şi a venit. De câte ori nu mi-a şoptit, parcă, ce răspunsuri să dau, de câte ori n-au curs rândurile în examene!

Lumina a venit de la Sfânta

Când toţi colegii mei de la Facultatea de Jurnalism din Iaşi aşteptau cu nerăbdare să fie licenţiaţi şi să lucreze la marile televiziuni sau cotidiene, eu eram nespus de dezorientată. Aş fi vrut să nu ies de sub ascultarea Sfintei. Aşadar, deşi a părut nebunie pentru un necunoscător în teologie, mi-am ales ca temă de licenţă presa religioasă. Ascultam Radio Trinitas şi ştiam că aveam deja bazele pentru o analiză cât de cât pertinentă. Cu ajutorul duhovnicului, un om aflat şi el sub semnul Cuvioasei, am început să scriu despre relaţiile şi mijloacele de comunicare dintre Dumnezeu şi om. Ce căuta părintele Stăniloae într-o lucrare de licenţă de la Jurnalism nu vă pot spune, însă coordonatorul a capitulat şi, deşi iniţial m-a sfătuit să nu implic atât de multe cunoştinţe teologice, printr-o minune a rămas aşa cum probabil trebuia să fie. După absolvire, mi-am dorit să nu sfârşesc în presa laică. Şi chiar dacă aş fi găsit oricând de lucru la Radio Trinitas, aşteptam altceva. Mărturisesc că sunt făcută pentru presa scrisă, căci în cuvinte mă pot dărui. E ca şi cum acestea mi-ar curge prin vene. Şi minunea a venit. Imediat după absolvire s-a născut „Ziarul Lumina”. Făceam deja parte din echipa care a creat acest ziar. Dincolo de toate aspectele organizatorice şi lumeşti, eu am considerat „Ziarul Lumina” ca un dar special primit de la Sfânta Parascheva. Parcă pentru mine erau făcute toate şi cum să nu simt astfel când, cu doar câteva luni înainte, subliniam în lucrarea de licenţă necesitatea unui ziar religios.

În perioada pe care am numit-o generic „Lumina”, am primit de la Sfânta mea dragă nenumărate bucurii pe care nu le pot descrie şi mari daruri pe care nu le ştie decât duhovnicul. Am fost fericită să lucrez la hramuri până la epuizare. Acest lucru îl trăiam cu toţii la Iaşi. Dăruiam şi noi, lucrătorii de la Mitropolie, un alt fel de jertfă decât cea a pelerinilor. Şi vă mărturisesc că deşi orele de somn erau puţine, când abia gustam un covrig, forţele noastre de a munci în acele zile nu se epuizau. Ştiam cu toţii de unde ne vine puterea. În fapt, pe toate le făcea Cuvioasa, căci, aşa cum spune părintele Paisie Aghioritul, „ai noştri sunt doar mucii care ne curg din nas”… Ca o confirmare că presa religioasă în România s-a născut în curtea casei Sfintei Parascheva, în 2005 Sfântul Apostol Pavel, ocrotitorul jurnaliştilor creştini, a vizitat târgul Ieşilor, arătându-ne că lucrurile pe care noi le înfăptuiam se aflau sub ocrotirea sfinţilor.

Lângă Sfântul Siluan şi părintele Sofronie

În 2006 mi-am dorit foarte mult să plec în Anglia pentru studii şi Domnul mai ştie pentru ce. Nu voi uita zilele de hram în care, aşezată pe scările catedralei, sub privirile de neînţeles ale jandarmilor, priveam mulţimea de oameni care curgea spre baldachinul Sfintei. Cu emoţii, cu durere, bucurie şi necazuri, cu boli incurabile, aceşti oameni parcurgeau un drum al speranţei. Şi dacă m-a uimit ceva la pelerini a fost că nu cereau nimic de la Sfânta. Cărau cu ei doar iubirea pentru ea, veneau să întâlnească o prietenă dragă în zi de sărbătoare. Era ziua Sfintei Parascheva. E de prisos să mai spun că viza pentru Anglia a venit în urma rugăminţilor adresate ei în acea zi de hram. Astăzi sunt lângă Sfântul Siluan şi părintele Sofronie. Cu puţin timp în urmă, colegii de la „Ziarul Lumina” mi-au propus să mă întorc acasă, la acest ziar în care mi-a rămas o fărâmă de inimă. Deşi dorul de peniţă şi de sfinţii noştri dragi îmi sfâşie inima, am ales să mai stau o vreme lângă Sfântul Siluan, ale cărui moaşte se află la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex. Trăiesc sentimentul că mai am de făcut ceva pe aceste meleaguri. Şi mai cred că, în final, mă voi întoarce în România, această ţară frământată economic şi politic, zdrobită de sărăcie, însă bogată prin sfinţii ei. Ştiu că într-o zi voi fi iar lângă Sfânta Parascheva.

Mereu în linia întâi

Dragii mei, deşi în Londra trupeşte, inima mea bate zilele astea la Iaşi. Iaşul meu drag pe care nu l-am iubit doar pentru prieteni, profesori, pentru teii de pe Copou sau atmosfera boemă. Am iubit Iaşul pentru Sfânta. Noi, prietenii ei, i-am zis mereu Sfânta. Ea, Cuvioasa Parascheva, a stat mereu în prima linie pentru noi. A venit la examene, aşadar am împărţit diplomele de licenţă cu ea. A venit şi la spital când a fost nevoie. A venit ori de câte ori, în studenţie, puţinii bani trebuiau să ajungă pentru toate. A venit chiar şi când i-am cerut brad de Crăciun. Nu ne-a lăsat niciodată singuri! Nu cred că există oraş mai frumos de 14 octombrie decât Iaşul. Miroase a busuioc, a durere amestecată cu speranţă şi iubire. Iubirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin sfinţii lui. Sfântă dragă, deşi atât de departe în trup, căci ne despart munţi şi mări, de ziua ta nu-mi doresc decât să fiu în duh alături de tine, să-mi unesc vocea cu miile de oameni care vin să te salute şi să-ţi spun: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

(Monica Dumitrescu)

Sursa: doxologia.ro