Nevoiți-vã a intra prin poarta cea strâmtã, care duce la viațã

50

Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeul nostru zice în Sfintele Evanghelii: „Deci și voi fiți gata, cã în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni” (Luca 12, 40). Nevoiți-vã a intra prin poarta cea strâmtã, care duce la viațã. Sã cãlãtorim pe calea aceasta, fraților, ca viața veșnicã sã moștenim. Cãlãtoriile sunt cu necazuri, dar odihna este fericitã. Cãlãtoriile acestea sunt cu întristare, dar rãsplãtirea este cu bucurie. Cãlãtoriile acestea sunt strâmte, dar sãlașul este desfãtat. Cãlãtoriile acestea sunt: pocãința, ajunarea, rugãciunea, umilința, privegherea, smerita cugetare, sãrãcia cea duhovniceascã, defãimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, foamea, setea, mâncarea uscatã, milostenia, lacrimile, plânsul, suspinãrile, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, rãpirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, a fi defãimați și a rãbda, a fi urâți și a nu urî, a pãtimi rele și cu bine a rãsplãti, a lãsa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni, iar mai pe urmã de toate, a ne vãrsa sângele pentru Hristos, când vremea va cere. Acestea sunt cãlãtoriile porþii cele strâmte și ale cãii celei necãjite, care are rãsplãtirea cea fericitã: Împãrãția cerurilor.

Iar poarta care duce la pierzare este largã, și calea desfãtatã. Și umbletele pe aceastã cale sunt aici, în lumea aceasta, adicã, de bucurie fãcãtoare, iar acolo, de mare scârbã. Aici ușoare, iar acolo grele și dureroase. Aici se aratã ca niște lucruri de nimic, iar acolo ca niște fiare sãlbatice, care mușcã pe cei ce le sãvârșesc și nu se pocãiesc, dupã cuvântul Prorocului: „Cutremur i-a cuprins pe ei acolo, dureri ca ale celei ce naște” (Ps. 47, 6). Iar rãutatea vieții acesteia, adicã umbletele cãii celeilalte, pe care și Apostolul, în parte, le-a numãrat, sunt: desfrânarea, înverșunarea, slujirea la idoli, otrãvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bãtaia, invidia, petrecerile, strigãtele, cântecele lumești, fluierãturile, jocurile, scãldãturile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bãtãile din palme, gâlcevile, somnul cel fãrã grijã, ura dintre frați, grãirea de rãu. Iar lucrul cel mai rãu dintre toate este nepocãința și a nu ne aduce aminte niciodatã de ieșirea cea din urmã din viațã.

Acestea sunt cãlãtoriile cãii celei cumplite, pe care mulți cãlãtoresc. Dar și sãlașul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfãtãrii, foame; în locul beției, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alãutei, plângerea; în locul îngrãșãrii trupului, viermele; în locul jocurilor, a fi împreunã cu dracii; în locul meșteșugurilor drãcești, întunericul cel mai dinafarã și gheena focului și cele asemenea acestora. În ziua cea înfricoșatã a Judecãții se va cere de la fiecare rãspuns la întrebarea dacã a pãzit dreapta mãrturisire a credinței, neîntinatã de eresuri, precum a mãrturisit-o când a zis: „Mã lepãd de satana și de toate lucrurile lui”. Acestea și cele asemenea acestora se vor cere de la tot creștinul în ceasul cel înfricoșat al cercãrii, la care, ajutã-ne, Doamne, sã nu fim osândiți. Cã ție se cuvine slava în veci! Amin.

Fragment extras din Proloagele, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu, 1995, p. 419.