Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia au ajuns la Galați

127

În această după-amiază spre seară de 27 noiembrie, racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeș, au ajuns la Galați și au fost depuse alături de racla cu Moaștele Sfântului Andrei, ocrotitorul orașului Galați și a întregii românii pe un baldachin amplasat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

Delegația cu Moaștele Sfintei Filofteia în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost primită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos și de un număr însemnat de preoți și credincioși în fața Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, de unde s-a plecat în procesiunea numită ”Călători pe cărările sfinţilor” pe strada Domnească până la Catedrala Arhiepiscopală.

Toți credincioșii care vor să se închine la aceste sfinte moaște sunt așteptați la Catedrala din Galați în perioada 27-30 noiembrie.

Dumnezeu să ne ajute și să ne întărească.

Sfântă Mucenița Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!