Mântuitorul și Maica Domnului vine la Sfântul Ierarh Nicolae și îi aduce omoforul și o Sfântă Evanghelie

46

Din Grecia de la Sfântul Ierarh Spiridon, dacă treci Marea Adriatică, ajungi la Bari în Italia
la Sfântul Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni de la Marea Lichiei. Aceşti doi ierarhi au fost cei mai mari apărători ai Soborului I de la Niceea.

Sfântul Nicolae când a auzit că Arie huleşte pe Mântuitorul de faţă cu împăratul, n-a mai
avut răbdare, i-a şters două palme lui Arie, de i-a sărit căciula.

Atunci împăratul a spus: „Nu-i voie să vă bateţi aici!” Şi l-a băgat la închisoare pe Sfântul
Nicolae şi i-a luat omoforul. Sfântul Nicolae era tare bucuros că este închis pentru Hristos.

Seara, când s-a întunecat bine, a venit Maica Domnului şi cu Mântuitorul. Când au venit, sa
cutremurat temniţa, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat toate legăturile. Mântuitorul i-a adus mitra şi o Evanghelie Sfântului Nicolae, iar Maica Domnului omoforul, cum îl vedeţi pictat. „Nicolae, zice, bravo! Pentru Mine ai suferit să vii la închisoare”.

Şi atunci, când au văzut cei de la temniţă, s-au cutremurat:
– De ce l-aţi adus pe sfântul acesta aici, că au venit la el şi Mântuitorul şi Maica Domnului?
Când a auzit împăratul Constantin, l-a adus înapoi şi a căzut în genunchi înaintea lui:
– Iartă-mă, Nicolae!
– Pentru Hristos, nu numai bătaie, eram gata să-mi dau sufletul, să-mi taie şi capul de o mie de ori!
El i-a tras lui Arie două palme când a auzit că huleşte dumnezeirea Mântuitorului. N-a mai
putut răbda. Cum, un drac de om să hulească pe Cel ce a făcut cerul şi pământul?

Aşa au fost sfinţii pentru adevăr!

De aceea, când soseşte ziua Sfinţilor Nicolae şi Spiridon, să fiţi cu mare atenţie, că aceştia-s mari făcători de minuni. Şi avem şi alte mii de sfinţi, dar aceştia sunt din cei mai mari făcători de minuni. Să ştiţi, la ziua lor totdeauna să duceţi la biserică daruri, să aveţi colive, să duceţi pomelnice.

Ne vorbește Părintele Cleopa, Vol. 13, p. 43-44