„Magnetul iubirii”

71

Era un om foarte fericit. Faţa lui totdeauna avea pe ea o strălucire senină iar el mulţumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie aşa.

Într-o zi, un prieten, necăjit şi chinuit de toate urgiile urii, răzbunării, invidiei… îl întrebă cu ciudă:

– „Cum de izbuteşti tu să fii aşa?”

Acela răspunse, glumind:

– „Am cu mine un magnet minunat…”

– „Glumeşti, când eu nu-mi văd capul de necazuri!”

– „Nu glumesc deloc. Ascultă puţin. Pe când medicina nu ajunsese la perfecţionarea de azi, se scoteau, pe vremea războaielor, gloanţele şi schijele din trupurile soldaţilor răniţi cu un magnet puternic. El le trăgea la sine şi scăpa pe soldat.”

– „Ei, şi ce are a face asta cu ceea ce vorbim noi?

– „Are foarte mult. Eu am, din voia lui Dumnezeu, un magnet foarte puternic, fără moarte, ca să scot din sufletele celor ce mă urăsc şi mă vrăjmăşesc, plumbii răutăţii şi ai urii – şi aşa, să-i fac să mă iubească.”

– „Ce magnet, omule?”

– „Cel mai bun, pe care ai puterea să-l ai şi tu; îl găseşti gratis în învăţătura creştinească.”

– „Care-i?”

– „Magnetul iubirii lui Hristos, singurul cu care putem scoate răutatea din sufletele semenilor noştri.”

Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti