Judecata particulară a sufletului

551

După ce vede raiul și vede și iadul, sufletul se întoarce pentru a treia oară să se închine Domnului. Acum e lămurit. A văzut binele şi răul. Acum nu mai vorbeşte, ca pe pământ, că nu este Rai şi Iad. Acum nu mai zice, ca hoţul fără minte: „Nu cred că este temniţă!” Şi fiindcă nu crezi, urmează că nu există? Dar dacă există, ce te faci? Dacă crezi că este iad şi – să zicem, prin absurd, că nu este – n-ai pierdut nimic. Dar dacă este? Te-ai pierdut pe tine însuţi, ai pierdut totul!

Iată de ce ne spun Părinţii nouă pământenilor, că de aceea ne târguim noi cu credinţa, fiindcă n-am văzut nici Raiul, nici Iadul. Parcă pricepem întrucâtva râvna propovăduirii lui Pavel Apostolul, care a fost răpit în rai: cu asta avea evidenţa absolută a împărăţiei spiritului, de care era mai sigur decât de toată existenţa celor văzute2 acesta era zorul unei nemaiîntâlnite apostolii.

În împărăţia nevăzută a duhurilor, la a patruzecea zi pământeană, are loc o mare hotărâre asupra sufletului, care s-a lămurit în aşa de scurtă vreme, cât nu se lămurise în zeci de ani de zile de viaţă pământească.

Biserica pe pământ se roagă lui Dumnezeu a treia oară, pentru sufletul care-şi aşteaptă judecata împăratului lumii. Stăpânul vieţii are în mână cheile morţii şi ale iadului. Deci, dacă sufletul, în viaţa pământeană, a fost ostaş bun al Împăratului Hristos, intră în obştea sfinţilor, a îngerilor buni, bucurându-se de toate ostenelele şi suferinţele ce le-a îndurat bucuros pentru Hristos pe pământ. Dacă însă n-a trăit pentru Hristos, ci pentru sine şi pentru toate amăgirile lumii acesteia, petrecerea lui va fi cu diavolii, în „locul” de muncă.

Deci judecata particulară, adică a fiecărui suflet îndeosebi, iese a patruzecea zi de la mutarea sufletului din cortul lui de lut. Hotărârea pe care o dă Dumnezeu asupra sufletului de-a petrece în împărăţia luminii, sau a se osândi în împărăţia chinurilor, e o hotărâre provizorie, şi ţine până la judecata cea de obşte, judecata de pe urmă. Aceea e definitivă şi fără de sfârşit.

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Deva, Edit. Episcopia Aradului, 2006, p. 311-312