„ÎPS Justinian repeta mereu că acolo, în eternitate fiind, se va «certa» cu Dumnezeu pentru fiecare suflet”

180

Și credem că prorocia pe care a făcut-o de atâtea ori, se va împlini aievea. Pentru că ÎPS Justinian, părintele nostru, repeta mereu că acolo, în eternitate fiind, se va „certa” cu Dumnezeu pentru fiecare suflet şi-I va spune: „Mântuieşte-l, Doamne şi pe acesta, şi pe acesta, că a făcut şi lucruri bune. Acum, după ce am oficiat Sfânta Liturghie și ne-am rugat lui Dumnezeu pentru odihna sufletului său, soborul slujitor va coborî în Catedrala de jos, iar la ora 12.00 vom începe slujba înmormântării, urmând ca după săvârșirea slujbei înmormântării trupul scumpului nostru părinte Justinian să fie dus la Mănăstirea Rohia şi așezat în mormântul pe care şi l-a pregătit.

Nu mă pot opri să nu citesc două fraze pe care el însuşi le-a scris în corespondenţa pe care a avut-o cu Ioan Alexandru. Zicea el aşa, referitor la ceea ce a gândit şi ceea ce se întâmplă astăzi: Transilvania, mai ales, are nevoie de aceste mausolee în care să se aducă fiii aleşi acasă. Așa cum, printr-un providenţial gest a făcut Octavian Goga, și-a părăsit viaţa de babilon politic în care alunecase şi s-a retras între braţele de la Crucea şi a rămas acolo mărturie vie pentru totdeauna, căci pământul de aici e al nostru. Căci ţara aceasta e ţara reînvierii şi a vieţii noastre milenare.

Căci visurile noastre trebuie să continue aici, lângă visul lui Decebal şi Gelu, visul lui Horia şi Iancu, visul lui Andrei Mureşanu, visul lui Coşbuc şi al lui Ştefan Iosif, visul nerostit niciodată al milioanelor de strămoşi români ce-şi dorm şi trăiesc eternitatea sub glia de aur a Transilvaniei. Ca să nu poată fi înstrăinată această ţară, trebuie să nu fie strămutate de aici, din glia aceasta, milioanele ei de morminte sfinte ale moşilor, strămoşilor şi părinţilor creştini şi români ce străjuiesc aici.

Gândul meu alunecă mereu spre ţara Maramureşului, spre munţii în care Decebal, după ce a fost înfrânt de puterea romană, voia să se refugieze şi să-şi adune din nou forţele spre a-şi mântui ţara de cotropitorul ei puternic. Spre acele locuri în care se păstrează ceva din atmosfera ce domnea în Dacia, îmi alunecă mereu gândul. Spre dumbrăvile sacre de la Rohia, unde mereu am dorit să fac o vatră pe care să aprind şi să fac să ardă o flacără vie în memoria tuturor fiilor aleşi ai Transilvaniei, aşa după cum am dorit să întăresc un Altar preacurat la care să se aducă mereu slujbă de laudă şi de mulţumire Celui Preaînalt şi Fiului Lui Întrupat, ce a dat tărie părinţilor noștri şi a salvat acest neam de multe ori de la pieire”.

Şi vatra de acolo a clădit-o şi Altarul l-a ridicat, iar acum, după cum însuşi a dorit, se duce să se odihnească acolo. Dumnezeu să-l ierte! Şi imaginea lui sfântă să ne rămână pentru totdeauna în suflet, iar exemplul lui de om credincios, duhovnicesc, bun, dar în acelaşi timp luptător şi puternic, să ne facă şi pe noi să fim luptători şi puternici, atunci când este vorba de credinţa noastră. Dumnezeu să-l odihnească!

Sursa: doxologia.ro