În biserică noi venim pentru a ne încărca sufletele cu energie

78

Zilele trecute am avut ocazia să vorbesc cu un şofer. El e necunoscător în cele ale Bisericii, fiind, cum s-ar spune, “un material brut, neprelucrat” şi nu ştie ce înseamnă Liturghia şi rugăciunea.

– Ştii, dacă ai porni în acelaşi timp toate dispozitivele de la maşină, acumulatorul nu va rezista mai mult de 5-6 ore. De aceea a inventat omul generatorul şi, când maşina este pornită, acesta încarcă acumulatorul. Astfel, un acumulator poate ţine în jur de 4 ani fără a avea probleme. Se mai întâmplă să fie nevoie ca acesta să fie pus la încărcat timp de 10-12 ore. Iată, şi în biserică, noi venim pentru a ne încărca sufletele cu energie, ca şi cum ne-am încărca “acumulatorul” nostru duhovnicesc. Harul lui Dumnezeu ne umbreşte. Iar în timpul zilei, spunând rugăciuni şi săvârşind fapte bune, ne alimentăm mereu sufletul.

I-am mai povestit acestui şofer că rugăciunea Bisericii este capabilă să săvârşească minuni. Iar el mi-a spus:

– Am înţeles totul.

– Când te afli la volan, îi zic eu, rosteşte mereu rugăciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Începând dimineaţa cu acestă rugăciune, vei simţi cum sufletul ţi se va “încărca”. Şi vei lucra ziua întreagă fără a simţi oboseala şi nu vei mai fi atât de agitat şi nervos.

Pentru fiecare om, asistarea la Dumnezeiasca Liturghie este un lucru de mare preţ, în special duminica şi în zilele de sărbătoare.

Din Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 111-112