Importanța spovedaniei săvârșită cu inima curată pentru mântuirea sufletului

81

”Era o femeie bună și evlavioasă”, scrie Agapie, un călugăr cretan.

”Ea împărțea milostenie, postea, făcea multe alte fapte bune. Dar ascundea un păcat mare și nu îl spovedea. De mai multe ori a încetat a spune păcatul în fața duhovnicului său și, pe când povestea ea alte păcate, se rușina să-l spună pe acesta și pleca astfel de la duhovnic. Adeseori, cu lacrimi amare se ruga în fața icoanei Maicii Domnului și cerea să o ocrotească. Într-un final, a murit fără a fi spovedit acel păcat. Pe când o prohodeau la biserică, unde se adunaseră toate rudele sale, dintr-o dată, moarta s-a ridicat, a stat pe pat și a spus: ”Mare este puterea Ta, Stăpână Fără de Prihană!” După ce a chemat duhovnicul, s-a spovedit de păcatul ascuns. Apoi a spus cu voce tare tuturor: ”Săraca de mine, de rușine nu am spovedit un păcat, și am murit așa, dar în fiecare zi, cu adâncă întristare, m-am rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru ca să nu sufăr pedeapsă pentru păcatul meu. Când sufletul meu necurat s-a despărțit de trup, duhurile rele și întunecate mi-au reproșat păcatul tainic și s-au bucurat, considerându-mă prada lor. Dar a apărut Împărăteasa Îngerilor și cu lumina Sa a alungat duhurile răutății; Ea le-a spus cu mânie: ”Domnul nu v-a dat stăpânire peste acest suflet”. Apoi m-a dus spre Domnul și I-a cerut să arate mila Sa spre mine; femeia, spunea, a avut multă dragoste și credință. Domnul a spus: ”Sufletul acesta să se întoarcă în trupul său și să spovedească cum trebuie păcatul său”. Atunci Îngerul meu păzitor m-a înviat. Te rog, preaiubită soră și pe toate rudele vă rog să nu plângeți pentru mine, acest lucru nu-mi aduce nici un folos, să dați liturghii și să se facă milostenie pentru mine”. Apoi ea din nou a adormit într-u Domnul.”

Protoiereu Grigorie Diacenko, Lupta cu păcatul, trad. din rusă de Corina Alexandra-Toader, Galați, Edit. Egumenița, 2016, p. 89-90